Rezervele pregătite pentru Buzău: O să ne aştepte un meci foarte, foarte greu

 

Rezervele care vor intra în primul 11 la partida de miercuri din Cupa României cu Gloria Buzău doresc să demonstreze că pot fi o soluţie şi în campionat. Titularii de mâine susţin că vor aborda confruntarea cu maximă seriozitate deoarece o înfrângere nu ar face cinste clubului.
George Taban FC Botosani

"Avem de apărat un blazon"

„Este o competiţie a surprizelor, chiar şi noi anul trecut am reuşit să ajungem în gaza superioară, eliminând Vasluiul. Bineînţeles, o să avem un meci foarte greu la Buzău pentru că în urma rezultatelor avute până acum vom fi trataţi cu maximă seriozitate şi avem de apărat un blazon pentru performanţa de anul trecut”, a afirmat mijlocaşul George Tăban.
Acesta speră ca şi anul acesta FC Botoşani să ajungă măcar în optimele competiţiei surprizelor.
„Vom avea şi noi şansa să jucăm cei care am făcut-o mai puţin până acum şi trebuie să demonstrăm că avem valoare şi trecem mai departe”, a mai spus George Taban, care nu a început nici un meci titular în acest sezon.

Andrei Poverlovici FC Botosani

"La urma urmei o să reuşim să ne calificăm"

Fundaşul central Andrei Poverlovici, care a fost utilizat ca titular în partida ACS Poli Timişoara – FC Botoşani 0 – 1, crede că roş-alb-albaştrii sunt favoriţi, dar că unii fotbalişti care vor intra în teren au dezavantajul puţinelor minute în care au fost utilizaţi în acest sezon.
„Suntem conştienţi cu toţii că o să ne aştepte un meci foarte, foarte greu, o echipă bună de Liga II, o să fie şi bine motivaţi, antrenorul lor (Viorel Ioan – n.r.) este o persoană care mobilizează foarte bine jucătorii înainte de meci. Noi trebuie să fim concentraţi, să ne facem treaba cât mai bine, să respectăm sarcinile şi la urma urmei o să reuşim să ne calificăm, chiar dacă o să avem un meci lung. Suntem pregătiţi pentru orice, acum totul depinde numai de noi”, a afirmat Andrei Poverlovici.
Gloria Buzău – FC Botoşani se dispută mâine, de la ora 16:00, pe terenul primei echipe, iar formaţia câştigătoare va merge în optimile Cupei României.
Până mâine, astăzi de la 16:00 FCM Dorohoi joacă acasă în 16-imile Cupei României cu Viitorul Voluntari, echipa din Liga I patronată de Gheorghe Hagi. La ora meciului staţi pe Botoşăneanul şi aflaţi minut cu minut ce se întâmplă la partidă.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Popovici pregăteşte rezervele pentru Cupa României: Risc este şi când mergi pe stradă