Portariuc refuză târgul lui Ţurcanu cu demisiile: Am trecut cu vederea foarte multe

 

Primarul de Botoşani, Ovidiu Portariuc, refuză să dea curs provocării preşedintelui Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, de a-şi da concomitent demisiile şi a organiza alegeri parţiale pentru cele două funcţii. Edilul şef susţine că atât el, cât şi şeful CJ Botoşani trebuie în această perioadă să lucreze pentru punerea în aplicare a promisiunilor electorale şi nu pentru a face campanie.
Ovidiu Portariuc demisie Florin Turcanu
Enervat de atacurile repetate la adresa sa, liderul PNL Botoşani propusese doua variante: referendum sau alegeri parţiale, însă nici una nu-l încântă pe preşedintele executiv al PSD Botoşani.
„Eu îl rog pe dl Ţurcanu să îşi amintească că nu mai suntem în campania electorală, să lăsăm deoparte toate aceste lucruri şi să lucrăm împreună pentru ce ne-au votat oamenii că, mai repet, nu s-a pus ştampila nici pe PSD, nici pe PNL, ci s-a pus pe USL şi avem datoria morală până în 2016 să fim împreună. Ca după un an de zile să semnalizezi dreapta puternic şi să faci o alianţă neoficializată cu PDL-ul, cel mai sancţionat partid din România de către alegători, nu mi se pare corect şi fair-play faţă de alegători”, a afirmat Ovidiu Portariuc.
Deşi aproape că nu există zi fără atacuri de ambele părţi, primarul susţine că „în ultima perioadă” se vede o „situaţie mai calmă” în USL Botoşani, alianţă pe care, în ciuda declaraţiilor critice la adresa şefului PNL Botoşani, el susţine că încearcă să o susţină.
„PSD-ul a rezistat, am trecut cu vederea foarte multe lucruri tocmai pentru a menţine această construcţie politică pentru că ne-am asumat în faţa oamenilor acest lucru. Dacă domnia sa nu doreşte să menţină, să ne spună clar”, a mai declarat Ovidiu Portariuc.
Acesta continuă să susţină că în 2016 Cătălin Flutur va candida la Primăria Botoşani din partea PNL.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu dezlănţuit: „Îmi dau demisia” şi vrea referendum şi la CJ