Revoluţionarii nu mai pupă alt teren de la Primărie

 

Revoluţionarii botoşăneni au puţine şanse să primească alt pămînt de la municipalitate. În primăvara acestui an ei au blocat o hotărîre a Consiliului Local prin care 33 de membri ai Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 decembrie 1989 urmau să fie împroprietăriţi cu cîte 0,75 hectare de teren la ieşirea din Botoşani spre Stăuceni, la aproximativ un kilometru de drumul principal. Ei şi-au exprimat atunci nemulţumirea faţă de “rîpa” care li se dă, însă şefii Primăriei nu au de gînd să le ofere altceva în loc, chiar şi după ce vor primi circa 60 de hectare din terenurile Armatei. “Legea spune în felul următor : ei au dreptul la 10.000 de metri în extravilan, la 1.000 de metri în intravilan şi la un spaţiu, cu prioritate, să plătească chirie, dar cu prioritate să le dăm un spaţiu. Asta spune legea, nu spunem noi, nu i-am făcut noi revoluţionari, ei vin cu certificate, este un secretariat de stat… ”, a declarat primarul Cătălin Flutur. De la data refuzului acesta nu a mai avut nici o discuţie pe această temă cu reprezentanţii asociaţiei. „Ei ne-au făcut o adresă, ne-au zis că nu le convine, le-am spus că acesta este terenul pe care vi-l putem oferi”, a mai spus edilul şef.

Legea 341/2001 a recunoştinţei faţă de erorii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989 prevede că revoluţionarii pot primi un hectar de teren, fără să precizeze unde trebuie să fie situat sau ce calitate trebuie să aibă.