Revoluţionarii comemoraţi cu politicieni întârziaţi, chicoteli PSD – ALDE şi… M-am implicat în revoluţie ca musca în lapteVIDEO & GALERIE FOTO

Botoşănenii, dar şi ceilalţi românii care în urmă cu 29 de ani şi-au dat viaţa pentru ca noi astăzi să trăim liberi au fost comemoraţi sâmbătă dimineaţa şi la Botoşani.

 

„Comemoraţi” ar putea fi însă considerat un termen pretenţios pentru ceea ce s-a întâmplat pe 22 decembrie 2018.


După ce s-a depus o jerbă de flori din partea Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 Decembrie 1989 la placa comemorativă de pe Palatul Administrativ, iar Vasile Hălăşanu, preşedintele organizaţiei, a dat citire numele eroilor botoşăneni căzuţi în lupta cu dictatura comunistă, oficialităţile s-au deplasat la Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva.


Acolo unde pentru o parte a demnitarilor a început… distracţia. Întârziată la eveniment, Liliana Mincă, preşedintele ALDE Botoşani, a găsit mai multe motive de râsete împreună cu şefii de la PSD Botoşani.


Ajuns la rândul său după demararea acţiunii, deputatul – ministru Marius Budăi nu a făcut notă discordantă şi după ce şi-a tras vârtos pantalonii în faţa asistenţei şi a troiţei ridicate în cinstea eroilor revoluţiei, a fost cuprins şi el de hazul şefilor PSD – ALDE.


Bucuria social-democrată nu l-a ocolit nici pe Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean fiind zâmbitor în momentul slujbei.


Iar discursul reprezentantului Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 Decembrie 1989, Tudor Maxim, a început în aceeaşi notă:

 

„Cu toate că sunt 29 de ani de la revoluţia din decembrie 1989 în care m-am implicat şi eu ca musca în lapte, totuşi pot să spun că emoţiile în faţa unei mulţimi de personalităţi sunt cam aceleaşi, sunt proaspete”.


A fost singurul discurs ţinut cu ocazia evenimentului.


Preoţii Grigore Diaconu şi Ştefan Grădinaru au săvârşit o slujbă de pomenire şi s-au depus coroane din partea Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 Decembrie 1989, Garnizoanei Botoşani, Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei Botoşani, structurilor MAI, Serviciului Român de Informaţii şi a partidelor: PSD, PNL, ALDE şi PMP.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store