Revoluţionarii botoşăneni riscă să rămînă fără terenul moca de la Primărie

 

Întrucît au refuzat oferta făcută de municipalitate, revoluţionarii botoşăneni riscă să rămînă fără nici o bucată de teren oferită gratuit conform prevederilor legale. Şi asta deoarece, în primăvara acestui an ei au blocat o hotărîre a Consiliului Local prin care aproximativ  30 de membri ai Asociaţiei Revoluţionare 22 – 25 decembrie 1989 urmau să fie împroprietăriţi cu cîte 0,75 hectare de teren la ieşirea din Botoşani spre Stăuceni, la aproximativ un kilometru de drumul principal. Ei şi-au exprimat atunci nemulţumirea faţă de “rîpa” care li se dă, însă şefii Primăriei nu au de gînd să le ofere altceva în loc, chiar şi după ce vor primi circa 60 de hectare din terenurile Armatei. Mai mult, potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, oferta Primăriei nu va rămîne prea mult în picioare, în atare condiţii, revoluţionarii nemulţumiţi ar putea rămîne fără nimic. „Normal că oferta noastră nu va fi valabilă la nesfîrşit, noi le-am oferit acea suprafaţă, altă ofertă nu mai există ei dacă nu o vor e treaba lor, a fost şi o HCL în acest sens, iar dacă vom găsi o altă întrebuinţare acelui teren, normal că îl vom folosi”, a afirmat Florin Ghiorghiţă. Legea 341/2001 a recunoştinţei faţă de erorii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria revoluţiei române din decembrie 1989 prevede că revoluţionarii pot primi un hectar de teren, fără să precizeze unde trebuie să fie situat sau ce calitate trebuie să aibă.