REVOLUȚIE în traficul de la Botoșani: Un consilier propune ca parcarea să se plătească aproape tot orașul

Municipiul Botoșani a devenit de câțiva ani aproape neîncăpător din cauza numărului ridicat de autoturisme care sufocă străzile orașului.

 

Pe străzile principale să nu se mai concesioneze locuri de parcare

 

Un ales local a venit cu o propunere pentru a mai fluidiza traficul rutier, în sensul în care pe cele mai circulate străzi, locurile de parcare să devină cu plată.


„Eu o să aduc în discuție problema locurilor de parcare de pe arterele principale ale municipiului Botoșani și aș sugera ca acele locuri de parcare de pe arterele menționate, respectiv Calea Națională, Primăverii, Grivița, Bulevardul Enescu, Bulevardul Eminescu, să nu fie scoase la licitație pentru concesionare”,


Marcel Maxim, consilier local PNL


A propus plata cu ora pentru aceste bulevarde prin montarea de parcometre, având în vedere că există o sumedenie de mașini care staționează ore întregi pe marginea străzilor.

 

”Nu eliberează acele locuri”


„Practic, nu eliberează acele locuri și bineînțeles că cei care doresc să meargă la diverse instituții, la diverse firme, la diverse... care vin în vizită, bineînțeles, sau care traversează și merg prin orașul nostru, să aibă unde parca și vin cu propunerea de a monta parcometre și de a le lăsa la liber pentru că oriunde, în orașele civilizate, acest lucru se întâmplă”,


Marcel Maxim, consilier local PNL


În cazul în care pe aceste străzi există deja locuri de parcare concesionate, alesul local solicită ca Primăria să găsească soluții pentru ele, pe aleile din zonă prin crearea de noi spații care să fie utilizate de riverani.