REVOLTĂTOR! O mamă și-a aruncat gemenele la WC!

Un incident deosebit de grav a avut loc marți, 6 octombrie 2015, în comuna Ruginești din județul Vrancea, acolo unde polițiștii au reținut o femeie suspectată de faptul că după naștere și-ar fi aruncat cele două gemene în WC.

 

Potrivit Adevărul, localnica, în vârstă de 39 de ani, a născut acasă, dar pentru că starea ei de sănătate lăsa de dorit, s-a prezentat la Spitalul de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani. Acolo, după primele îngrijiri, personalul medical și-a dat seama că femeia avusese o naștere recentă, iar în urma întrebărilor puse de medici, aceștia au aflat ce s-a întâmplat.
In comunicatul de presă emis de Inspectoratul de Poliție al Județului Vrancea se arată că ”La data de 6 octombrie 2015, ora 6.50, poliţiştii focşăneni au fost sesizaţi de faptul că la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Pantelimon” din Focşani a fost internată o femeie, în vârstă de 39 ani, din comuna Rugineşti, care prezenta semne de naştere recentă, existând posibilitatea ca aceasta să fi născut şi să fi abandonat fătul. Cu ocazia primelor verificări efectuate, la domiciliul femeii au fost găsite în toaletă cadavrele a doi nou-născuţi de sex femeiesc, care nu prezentau semne vizibile de violenţă”.
Cadavrele bebelușilor au fost preluate de un echipaj al Serviciului de Medicină Legală Vrancea în vederea efectuării necropsiei, iar fapta femeii a dus la întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere sau vătămarea nou-născutului de către mamă.