15.000 kg de produse second-hand murdare și 5.000 kg de produse alimentare expirate, marfa era destinată unei asociații din Botoșani.
Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) Satu Mare, nu au permis intrarea în ţară unui automarfar încărcat cu produse second-hand, constând în îmbrăcăminte, întrucât șoferul nu a putut prezenta documentele legale, precum și cu produse alimentare care erau expirate.
Sâmbătă, 18 februarie, la ora 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetățean român în vârstă de 33 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă, având numere de înmatriculare de România.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 15.000 kg de produse second-hand, precum și 5.000 kg de produse alimentare de la o firmă din Olanda pentru o asociație din județul Botoșani.
Polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunii de curățare. În ceea ce privește produsele alimentare, s-a constatat faptul că acestea erau expirate din data de 30.11.2022, potrivit presasm.ro.
Având în vedere cele constatate, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.