Investiție de tot râsul într-o comună din Botoșani: Cine să joace acolo? / Toți suntem bătrâni și betegi

Comuna aflată la peste 50 de kilometri de municipiul Botoșani are cei mai puțini locuitori, majoritatea bătrâni, săraci și bolnavi, căci tinerii au fugit de sărăcie definitiv în Occident.

 

Într-una dintre cele mai sărace comune din Moldova, Adășeni, autoritățile locale investesc peste 150.000 de euro într-o bază sportivă, în condițiile în care cei mai mulți locuitori sunt bătrâni trecuți de 70 de ani. În schimb, comuna nu are canalizare funcțională și nu există medic de familie.

 

În comună s-a tras canalizare, dar nu este funcțională, spun sătenii, iar o parte a ulițelor sunt pline de noroaie ca acum o sută de ani. Nu există nici măcar medic de familie în comună, însă autoritățile locale fac investiții fantasmagorice, adică aruncă banii pe apa sâmbetei.

 

Bază sportivă pentru o comună cu octogenari

 

Cea mai neverosimilă investiție în comuna Adășeni este o bază sportivă multifuncțională, pentru care Primăria a primit acum patru ani finanțare de 150.000 de euro de la statul român, prin programul PNDL 1. Sătenii au rămas muți de uimire, mai ales că 70% din populația comunei este reprezentată de oameni în vârstă, potrivit Adevărul.

 

„Am auzit și eu de așa ceva. Dar cine să joace acolo, eu?!? Că am 70 de ani! Și cei mai mulți suntem bătrâni și betegi”, spune un sătean în vârstă, care locuiește pe o uliță plină de noroaie, nu departe de locul unde se face baza sportivă.

 

O altă săteancă spune că doar elevii de gimnaziu, câți au mai rămas la școală, mai pot face ceva în baza sportivă. „Restul sunt bătrâni. Iar cei tineri îs la muncă, de fotbal le arde lor?”, spune femeia.

 

Vina, pasată de la un primar la altul

 

Culmea este că, deși lucrările urmau să se încheie în decembrie 2022, baza sportivă nu este încă terminată. Primarul Constantin Dresleucă spune că așteaptă încă o tranșă de bani pentru tribune.

 

„Așteptăm ultima finanțare, pentru tribune. Nu s-a plătit încă. Să facem și noi recepția”, mărturisește primarul.

 

Cât despre utilitatea acestei investiții, într-o comună îmbătrânită, primarul evită un răspuns clar și dă vina pe cel de dinaintea lui.

 

„Eu, când am preluat mandatul, proiectul era în execuție. Așa s-a considerat atunci, eu l-am dus mai departe. Era în construcție”, spune actualul primar.

 

(Foto: Adevărul)