Președintele organizației județene a Partidului Mișcarea Populară militează pentru schimbarea strategiei Ministerului Sănătății și a autorităților locale în lupta cu coronavirusul.
Corneliu Popescu este convins că actualul mod de lucru, în care o bună parte a eforturilor sanitare, dar și a fondurilor, sunt direcționate primordial spre testarea populației, este unul greșit.
Și aceasta pentru că, deși sunt depistați tot mai mulți români cu această boală, capacitatea spitalelor de a-i trata este tot mai redusă pentru simplul fapt, în opinia sa, că banii nu sunt direcționați cu precădere spre îmbunătățirea condițiilor din spitale.
Cu alte cuvinte, ajungem în situația în care degeaba îi depistăm pe cei cu Covid dacă nu îi putem trata.
Ca atare, liderul popularilor a solicitat Consiliului Județean, care cofinanțează Spitalul Județean, să doteze unitatea medicală cu măcar încă 20 – 50 de paturi de ATI la secțiile din municipiu și orașe.
”Marea panică este că vom avea mai multe persoane care să necesite ventilație față de câte paturi avem. Și asta, într-adevăr, este grav. Cred că inclusiv Guvernul ar trebui să se concentreze pe această soluție: nu ne ajută cu nimic dacă facem 40.000 de teste pe zi, decât faptul că cheltuim foarte mulți bani, pentru că în final noi ne trezim la ATI cu persoane care sunt în dificultate. Deci ar trebui să ne concentrăm toată cheltuiala Ministerului Sănătății, a Consiliului Județean, către dezvoltarea acestor module care sunt necesare pentru persoanele care se află în dificultate”,
Corneliu Popescu, președinte CJ Botoșani.
Acesta a cerut CJ și să suplimenteze numărul cadrelor medicale.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL