Retrospectivă jaful din decembrie: Şase persoane după gratii, averi sechestrate

 

Miercuri, 28 decembrie 2011
Un botoşănean din municipiu susţine că a fost jefuit de suma de 37.000 de euro în urmă cu câteva zeci de minute pe strada Petru Rareş, lângă staţia Rompetrol. Se pare că a fost atacat de patru persoane, un bărbat şi o femeie sosiţi în zonă cu două maşini, una dintre acestea fiind abandonată lângă o rulotă care ar aparţine victimei. Momentan, bărbatul jefuit în persoana lui Costel Jitariuc se află la Spitalul Judeţean unde medicii îi acordă îngrijiri medicale. O echipă de poliţişti se află în zona unde s-a produs incidentul şi colectează amprente de pe maşina abandonată.
Oamenii legii au deschis o anchetă în vederea identificării persoanelor care ar fi deposedat victima de suma de 37.000 de euro. Una dintre variantele vehiculate ar fi că persoanele implicate în presupusul jaf s-ar cunoaşte şi şi-ar fi dat întâlnire în zonă.

Mai târziu, în aceeaşi zi, bărbatul de 41 de ani jefuit în plină stradă a fost trimis la Clinica de Neurochirurgie din Iaşi. În jurul orei 17:15, după aproximativ două ore de controale, medicul Gheorghe Apetroaie a decis că pacientul ar avea nevoie de investigaţii suplimentare şi de aceea ar fi decis ca acesta să fie transportat cu o ambulanţă în judeţul vecin.
Joi, 29 decembrie 2011

În urma investigaţiilor derulate de anchetatori, doi dintre principalii suspecţi în cazul jafului care a avut loc miercuri, 28 decembrie pe strada Petru Rareş au fost identificaţi. Este vorba despre Daniel Mihai Huţanu de 33 de ani din municipiu şi Andreea Mihalache de 26 de ani domiciliată în Botoşani.
Cei doi suspecţi nu au fost localizaţi, nefiind prezenţi la domiciliu motiv pentru care propunerile pentru arestare preventivă au fost făcute în lipsă. Daniel Mihai Huţanu are antecedente penale, el având două condamnări cu executare pentru săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă. „Suspecţii au fost identificaţi în cursul zilei de astăzi, este vorba despre Daniel Mihai Huţanu, cu antecedente penale, el a mai suferit două condamnări anterioare pentru infracţiuni cu violenţă, cea de-a doua persoană este Andreea Mihalache fără antecedente penale. Cei doi sunt dispăruţi de la domiciliu iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a formulat propunere de arestare în lipsă a acestora. Se continuă cercetările în vederea identificării, localizării şi prinderii tuturor participanţilor”, a declarat atunci Dragoş Bujorean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Sâmbătă, 31 decembrie 2011
Doi dintre cei patru agresori ai lui Costel Jitariuc au ajuns după gratii cu câteva ore înainte de sfârşitul lui 2011. Andreea Mihalache, de 24 de ani şi Daniel Huţanu, de 33 de ani, s-au predat sâmbătă poliţiştilor după ce au fost daţi inclusiv în consemn la frontieră.
La scurt timp instanţa a analizat cererea procurorilor de arestare pentru 29 de zile a acestora şi au acceptat-o, deşi iniţial ea trebuia să se judece pe 3 ianuarie. Cei doi au afirmat la momentul în care s-au predat că sunt victime ale mass media locală prin intermediul căruia au aflat că sunt căutaţi pentru tâlhărie şi au depus la rândul lor o plângere împotriva lui Costel Jitariuc.
Sâmbătă 7 ianuarie 2012
Pentru prima dată de la agresiunea la care a fost supus spre finalul anului trecut Costel Jitariuc a făcut câteva declaraţii referitoare la acest caz. Deşi ar fi trebuit să se afle încă în spital, botoşăneanul care susţine că i s-au sustras 37.000 de euro s-a externat întrucât este total nemulţumit de modul în care decurge ancheta. El crede că anumiţi oameni din instituţii ale statului încearcă să-i scape pe cei despre care spune că l-au tâlhărit.
Starea de sănătate a botoşăneanului agresat pe 28 decembrie în apropierea staţiei Rompetrol nu este nici pe departe una liniştitoare. În urma bătăii primite acesta a suferit o dublă fractură a oaselor feţei şi necesită intervenţie chirurgicală de urgenţă pentru redresarea planşeului orbital. Cu toate acestea Costel Jitariuc s-a externat din Clinica de Neurochirurgie Iaşi. „Am ieşit pe bază de semnătură, am oasele feţei fracturate, am invaliditate, de aici în jos eu nu mai îmi simt faţa, înţelegeţi? Deci eu nu mi-o mai simt”, a declarat botoşăneanul. Acesta a dorit să părăsească unitatea medicală deoarece este îngrijorat de modul în care decurge ancheta. „Am cerut să mi se se prezinte planşe fotografice pentru a-i putea identifica (pe agresori – n.r.). Nici până astăzi nu mi s-au prezentat planşe sau fotografii pentru a-i putea identifica. Agresorii au fost audiaţi şi au fost lăsaţi liberi pentru a-şi putea construi alibiurile. Eu am dat astăzi o declaraţie pe 12 pagini şi tot eu sunt cel anchetat”, a mai afirmat Costel Jitariuc, care a adăugat că „nu mi s-au arătat pe ceilalţi doi pentru că sunt verigi slabe, înţelegeţi? Sunt verigi slabe, ei cedează”.
Marţi, 10 ianuarie 2012
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani au instituit măsura de punere sub sechestru a unor bunuri care aparţin uneia dintre persoanele cercetate în cazul jafului care a avut loc pe data de 28 decembrie 2011 pe strada Petru Rareş în speţă Daniel Huţanu. Este vorba despre un apartament cu două camere situat în zona Stejari, trei autoturisme, respectiv un BMW seria 5, un BMW seria 3, un Opel Astra, precum şi o motocicletă marca Yamaha. În urma instituirii măsurii de sechestru asigurator, cel mai probabil victima îşi va recupera prejudiciul care se ridică la suma de 37.000 de euro.
Miercuri, 18 ianuarie 2012
Conducătorul auto al maşini cu care Daniel Mihai Huţanu s-a deplasat la jaful din 28 decembrie a fost reţinut miercuri seară de procurori. Marius Aroşiţei a fost chemat la audieri după ce Costel Jitariuc, botoşăneanul care susţine că a fost deposedat cu forţa de 37.000 de euro, a declarat că respectivul este unul dintre participanţii la tâlhărie. În jurul orei 13:00, anchetatorii au început discuţiile cu el, iar pe la 19:00 au concluzionat că se impune reţinerea lui Aroşiţei.

Vineri, 20 ianuarie 2012
Marius Aroşiţei care trebuia să se prezinte vineri la instanţă, nu a mai făcut-o. El fusese reţinut miercuri pentru 24 de ore. Procurorul nu a avut timp să îl ancheteze şi joi seară, când i-a expirat mandatul, tânărul de 25 de ani a putut pleca acasă. La 14:00 el trebuia însă să se prezinte la instanţă întrucât se judeca solicitarea de arestare pentru 29 de zile. Aroşiţei nu a mai venit, astfel încât s-a emis mandat de aducere pe numele său. Poliţiştii ar fi aflat că şoferului i s-ar fi făcut rău şi s-ar afla la Spitalul Judeţean „Mavromati”.
Intră în scenă şi „gorilele” tânărului bolnav Marius Aroşiţei care sub privirile procurorului şi poliţiştilor fac exces de zel.
Intimidări şocante sub ochii poliţiştilor şi jandarmilor în ancheta de 37.000 de euro
Miercuri, 25 ianuarie 2012
Procurorul şi poliţiştii care anchetează jaful de 37.000 de euro din data de 28 decembrie 2011 s-au mutat în cursul zilei de miercuri, 25 ianuarie în judeţul vecin, în contextul extinderilor cercetărilor către o locaţia din Suceava. în cursul zilei de miercuri, procurorul de caz şi poliţiştii au instituit măsura unui nou sechestru pentru o maşină marca BMW 530, an de fabricaţie 2007 şi cu o valoare de peste 20.000 de euro, avându-l proprietar pe Daniel Huţanu, unul dintre inculpaţi şi care a fost identificată la o locaţie din Suceava. „Astăzi am acţionat pe raza oraşului Suceava, au fost reconstituiri şi conduceri în teren, cu cele două persoane audiate ieri şi care sunt martori, ne-a dus acolo unde s-a întâmplat, ne-au povestit cum s-a întâmplat, unde s-au dus, cine şi cum s-au dus, când s-au despărţit, cum s-au despărţit şi cine, ce a făcut, după faptă”, a declarat atunci procurorul Dragoş Bujorean din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

Duminică, 22 ianuarie 2012
Mai multe echipe de poliţişti criminalişti dar şi procurorul de caz care se ocupă de ancheta privitoare la deja celebrul jaf de pe strada Petru Rareş din data de 28 decembrie 2011 au descins la benzinăria SOCAR din strada Independenţei. Organele de cercetare au petrecut peste două ore în incinta staţiei de carburanţi, interval în care au preluat mai multe probe importante pentru soluţionarea acestui caz. Printre bunurile ridicate de poliţişti se află şi o unitate de calculator care ar conţine mai multe imagini surprinse de camerele de luat vederi ale benzinăriei, în ziua în care s-a petrecut tâlhăria. De asemenea, trei salariaţi ai acestei unităţi au fost duşi la audieri în calitate de martori, ei urmând ca în decursul zilei de astăzi să dea declaraţii în faţa procurorilor. O altă echipă a descins la sediul central din şoseaua Iaşului a lanţului de benzinării.
Luni, 23 ianuarie 2012

Surprizele se ţin lanţ în una din cele mai mediatizate anchete derulate în ultimul deceniu la Botoşani. Patru persoane au fost audiate luni de la amiază şi până târziu în noapte de procuror şi poliţişti, iar două dintre acestea au fost reţinute. Una este nimeni alta decât Simona Huţanu, fosta consilieră de la cabinetul deputatului Cătălin Buhăianu. Tatălui ei, chemat la audieri i s-a făcut rău fiind chemată o ambulanţă la sediul Parchetului.
Alături de membrii familiei Fediuc, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a fost chemat şi Paul Ciubotariu. Acesta a fost asistat de avocatul Marcel Goraş, fiind acuzat de complicitate la tâlhărie. El a fost cea de-a doua persoană reţinută în seara zilei de marţi, 24 ianuarie.

Joi, 26 ianuarie 2012
În lanţul reţinerilor din ancheta jafului care a avut loc pe data de 28 decembrie 2011 s-a mai adăugat o verigă în persoana lui Florian Roman, un tânăr de 29 de ani de etnie romă. Acesta ar fi oferit sprijin moral celorlalte persoane implicate în tâlhărie, fiind gata să intervină în cazul în care lucrurile ar fi scăpat de sub control. De asemenea, el ar fi fost şi şoferul unei maşini cu care s-a făcut deplasarea în judeţul vecin.
Vineri, 27 ianuarie 2012

Paul Ciubotaru este eliberat de instanţa de judecată de la Tribunalul Botoşani care a admis cererea formulată de apărătorul său. În schimb, fiica patronului de la Complexul Lebăda rămâne după gratii. Tribunalul Botoșani a respins vineri recursul depus de avocatul acesteia la decizia Judecătorie privind arestarea pentru 29 de zile. Simona Huţanu, încă soţia lui Daniel Huţanu, cel încarcerat de aproape o lună, dăduse joi declaraţii complete şi sincere, potrivit procurorului de caz, însă în ciuda acestui lucru şi a faptului că are un copil de numai patru ani, magistraţii au decis să respingă recursul.
Tot vineri, procurorul de caz Dragoş Bujorean a propus arestarea pentru 29 de zile a lui Marius Aroşiţei, iar Judecătoria Botoşani a acceptat solicitarea. El este acuzat că ar fi contribuit la săvârşirea jafului din decembrie anul trecut, în calitate de şofer. Tânărul de 25 de ani a trecut şi prin două spitale, fiind suspect iniţial de hepatită, iar ulterior de piatră la rinichi, însă în cele din urmă a fost audiat şi arestat preventiv. Marius Aroşiţei este cea de-a şasea persoană reţinută sau arestată în acest caz.
În aceeaşi zi, vineri 27 ianuarie 2012
Daniel Huţanu şi Andreea Mihalache, primii suspecţi arestaţi fiind acuzaţi de participare la jaful din data de 28 decembrie 2011 rămân după gratii. Cei doi au fost prezentaţi vineri la Tribunalul Botoşani după ce procurorul de caz a propus prelungirea mandatului iniţial de 29 de zile. Cei doi au ajuns în faţa completului de judecată din cadrul Tribunalului vineri, în jurul orelor 12:00. „Instanţa a decis prelungirea mandatului, era previzibil bineînţeles. Eu nu am fost în instanţă a fost un coleg de-al meu, i-am dat o substituire şi bănuiesc că este grad de pericol social. Vom şti mai multe când va fi încheierea redactată, fapta este destul de gravă, de la 7 la 20 de ani pedepsită”, a declarat vineri Cristian Popovici, avocatul lui Daniel Huţanu.Până la acest moment nu a fost făcută publică nici o informaţie oficială despre locaţia în care s-ar afla suma de 37.000 de euro, banii de care Costel Jitariuc a fost deposedat pe data de 28 decembrie 2011.
Gabriela ERDIC