Reţea de traficanţi destructurată la Botoşani: Într-un cartier din municipiu drogurile se vindeau din portbagaj - FOTOGALERIE

Peste 240 de percheziţii au avut loc, miercuri, la Botoşani şi în 27 de judeţe în cadrul unei operaţiuni de amploare a procurorilor DIICOT, verificările vizând, printre altele, reţele de proxenetism, trafic de droguri şi criminalitate informatică.

 

În Ziua Z, sute de poliţişti şi procurori au descins la adrese din toată ţara, într-o operaţiune-mamut, menită să lovească în plin crima organizată.

 

 

Ziua Z, aşa a fost numită cea mai mare operaţiune a Poliţiei Române din ultimii ani. În jumătate de ţară, mascaţii au descins la prima oră pentru a duce la audieri aproape 300 de indivizi implicaţi în operaţiuni de crimă organizată. 

 

Procurorii din Botoşani au făcut 15 percheziţii domiciliare în judeţele Botoşani şi Suceava, vizând combaterea traficului de droguri de risc, de mare risc şi de substanţe cu efect psihoactiv. Procurorii spun că, în acest dosar, începând cu 2016, în Cartierul Primăverii din Botoşani, o grupare de persoane, organizată pe baza relaţiilor de rudenie, de amiciţie ori generate de interese financiare, a pus bazele şi a dezvoltat în întreg judeţul o reţea complexă de distribuţie a drogurilor de risc şi mare risc şi a substanţelor cu efect psihoactiv către numeroase persoane consumatoare, în special tineri.

 

În urma percheziţiilor, poliţiştii au descoperit miercuri un portbagaj plin cu stupefiante. Dealerul era cunoscut de tot cartierul, însă poliţiştii nu s-au atins de el până acum. 

 

"Băiatul meu este prins într-un clinci cu droguri, sunt zeci şi sute de copii din Botoşani, ştiam de băiatul asta că vinde şi al meu a început şi el să consume", a mărturisit părintele unuia dintre victime, pentru Observator

 

Operaţiunea de ieri scoate la iveală un adevăr ţinut ascuns în ultimii ani. Acela al unei Românii controlate în subteran de clanuri de interlopi. Acţiunea putea demara încă din iarnă. În contextul schimbării sale de la şefia DIICOT, Daniel Horodniceanu spune că a vrut să evite speculaţiile şi a amânat Ziua Z. În tot acest timp, suspecţii şi-au continuat nestingheriţi afacerile.

download from google play download from apple store