REPORTAJ : Harbuz şmecher: miliardarii & şefimea la îndopat, prostimea la aplaudat

E vremea festivalurilor la Botoşani. De pe la jumătatea lui august şi până hăt spre finele primei decade din septembrie prin zona asta minunată a ţării e un chef continuu, că toate-s bune şi frumoase, conducem cu toţii BMW-uri şi Mercedesuri, avem câte 15 case, doar de sărbătorit nu prea aveam timp. Aşa că circarii care ne conduc, ahhh, pardon, pardon, academicienii, doctorii docenţi, care ne prezidează, „primăriază”, etc., s-au gândit ce şi cum să facă să ne distreze şi ei puţin. Bineînţeles că treaba asta n-are nici o legătură cu venirea toamnei şi recolta... voturilor pentru Parlament.

Harbuz şi pietroaie
Luncanii n-au vrut cu nici un chip să iasă din „tendinţe” şi au pus-o de o nouă ediţie a Festivalului Harbuzului. Bine, ca şi la Festivalul Cartofului, al Mărului şi al cui vă mai trece prin cap, şi pepenele ăsta de la Lunca este aşa, un pretext, să mai chefuiască şi lumea puţin, că poată n-o avea motiv. Prin sat au fost lipite o sumedenie de anunţuri „spre festivalul harbuzului”, care anul ăsta s-a oploşit pe o toloacă îndepărtată că te umpli de tot praful de pe uliţe fiindcă aici nu prea există chestia aia denumită pompos la oraş „asfalt”. Adică sunt nişte oameni care conduc alţi oameni şi care aplică din toată inima faza aia cu „pâine şi circ”, adaptată în varianta luncăneană la „harbuz şi pietroaie”.
Touareg prezidenţial cu liberă trecere pe dealuri
Cheful de festival ţi-l strică poliţiştii de cum dai prin zonă. Vreo trei dintr-ăştia mai nervoşi că ei muncesc frate la dat din mâini când alţii dau din gură dirijează parcarea. Acu’ să nu înţelegeţi că acolo chiar există parcare, dar ei ca orice oameni vigilenţi ai legii şi-au făcut un plan în cap şi ca să-şi justifice existenţa şi salariul ăla de le plângi de milă te mută ori unde ai opri prima oară. „Nu-i bun acolo”, te întâmpină unul dintre ei, aşa, cumva de deasupra aerului cu miros de mititei. Îl întrebi de ce, bineînţeles că n-are răspuns, că replica-i de fapt „că aşa vreau eu” sau „fiindcă m-o făcut mama poliţist” sau ceva de genul ăsta. În tot timpul ăsta pe lângă el trec nestigheriţi ba un Touareg, ba un Passat, pe care nu le vede că, na, şi vigilenţa asta are limitele ei. Şi tare-i limitată când din Touareg vezi chip de preşedinte al CJ-ului cu o a lui consilieră sau când din VW îţi zâmbeşte galeş ditamai vicepreşedinta de CeJeu. Aşa că ia şi mai bagă şi tu la pas vreo câteva sute de metri până în mijlocul festivalului că doar nu te-a făcut mama tehnician veterinar la Suliţa ca să umbli cu maşina cum te-o tăia capul. Şi, oricum, tu n-ai „tancul” lui ca să te urci pe dealuri, deşi dacă te gândeşti la ce şosele avem începi parcă să iubeşti toloaca.
Friptane în burdihane
Treaba e foarte bine... stratificată la festival. Tiribombe, căiuţi, lanţuri, trenuleţ şi-un nor de mici pentru săteni, abia de zăreşti una-două căruţe cu pepeni ca să-ţi aminteşte că tu de fapt eşti la Festivalul Harbuzului nu la Sărbătoarea Micului. Pe scenă se produc tot felul de „populari”şi tot cam pe acolo s-a cam terminat cu plimbarea de voie. „Gipul” primarului şi nişte bannere amplasate strategic trag o linie clară între muritorii de rând şi ăilalţi, care crapă doar la alageri sau prin faliment. În ambele părţi ale scenei au fost montate corturi uriaşe: într-unul se pregăstesc artiştii, în celălalt... Ei, cu celălalt este o adevărată poveste. Ăsta-i un fel de cort de oficialităţi, sau de şmecheri, sau de miliardari, luaţi-o cum vreţi. Acolo bagă la ghiozdan fiii satului. Sigur, satul ăsta are mii de fii, dar nu toţi s-au născut în Zlătunoaia şi nu pe toţi îi cheamă, de exemplu, Valeriu Iftime sau Constantin Iftime, ca să aibă onoare de a gusta din preparatele... coordonate de nevasta primarului. D-na Marcu, a cărei tocuri se înfing vertiginos în iarba pârjolită de atâta căldură, e toată o treabă, e într-un continuu du-te – vino. Du-te şi comanda în spatele scenei, unde în ligheane uriaşe fierb fasole şi friptane şi vino înapoi cu marfa la burdihane. În cort nu se vede decât printr-o crăpătură folosită drept uşă, să nu le stea oficialilor în gât vreo sămăluţă de lighean. Ş-apoi, nu şade bine să vadă electoratul cum munceşti tu la blide pentru el în timpul programului.
Tzurky, Rebe, Doiniţa, dl. Cocardă...
Mister president cu miss consilieros sunt luaţi în primire de dl Cocardă. Ooooo, nu, nu, nu, să nu vă treacă prin cap că-l ia să-l bage puţin prin lume că alegerile au trecut, omul nu candidează în toamnă, adică ce rost are, se mai răceşte şi cărniţa, păi se poate... După vreo oră de umplut ghiozdanul îi apucă însă subit cheful de vorbă. Iese din cort şi una bucată feminină de vice la CJ, mai apare şi una bucată deputat pe colegiul cu Lunca şi taie-o în grup pe scenă. Nu, nu, nu s-au înscris la Rapsozi, nu s-au apucat de cântat, ci spun şi ei vreo două vorbe oamenilor. Tzurky îşi aminteşte în faţa câtorva sute de oameni că de fapt sunt vecini taică, doar e suliţean get-beget, doar c-a plecat cu o misiune la Judeţ, Rebe spune ceva de-o grădiniţă, iar Doiniţa... uite că Doiniţa nu-mi mai amintesc ce-a zis, dar sigur avea în mâini o poză cu harbuji. Pe bune! Nici unul nu suflă o vorbă de protocolul din spatele scenei, aşa că luncănenii aplaudă şi ei din bun simţ că le-au călcat nişte „oameni de la giudeţ” harbuzul. Adică ei nu ştiu că la festivalul ăsta unii sunt cu îndopatul, iar ceilalţi cu aplaudatul, deşi am o vagă bănuială că în general cam ştiu care-i cu pâinea şi care cu circul.
O minune de festival: şi simbolic, şi pe datorie
Politicienii venit, mâncat, vorbit, plecat, adică făcut cam tot ce se putea face, dar d-na Marcu tot n-a scăpat de stres. Cortul iar e plin, acum e rândul „sărăntocilor” de poliţişti să îşi sacrifice din timp şi să aplice şi ei la propriu legea burţii pline. Primarul îşi poartă cocarda în vânt ici-colo, e numai un zâmbet, totul e să nu-l întrebi pe banii cui şi mai ales pe câţi se face toată chermeza asta că aici nu mai e nici o diferenţă între el şi primăretele de municipiu, decât să îi întrebi de bani mai bine le spui că pierd alegerile. „Nu mai spun că vă sperii”, zice-n vânt Marcel Marcu. Îi explici că ai auzit multe în viaţa ta de jurnalist şi arunci şi tu la derută; „un miliard?”. „… Aaa, dar de unde, staţi că mă speriaţi. O sumă simbolică şi mai mult pe datorie”. Ei asta-i bună, deci şi simbolică, şi pe datorie, şi friptane, şi ghiftuială, păi ăsta-i primar frate, nu degeaba tocmai şi-a început al treilea mandat.
Iancu în bermude
O fi ştiind şi Nicolae Furdui Iancu asta, de a venit tocmai până aici să cânte. Omul e tare degajat, se plimbă în bermude prin spatele scenei, acolo pe unde şi Sofia dă al 1.657.890 – lea autograf din viaţa ei. Când urcă pe scenă şi vrei să-i faci o poză vezi în faţă, n-o să vă vină să credeţi, pepeni frate, pepeni, în sfârşit am văzut şi pepeni. Dacă ar şti ei săracii că în numele lor chefuieşte şi se ghiftuieşte atâta popor.