Ecologiştii aduc arbori din Polonia în locul celor distruşi la Summer Fest

 

Arbuştii şi brăduţii distruşi la Festivalul Verii vor fi înlocuiţi cu puieţi aduşi din Polonia. Cel puţin asta promit ecologiştii botoşăneni. Consilierul local Gheorghe Iavorenciuc a anunţat joi că deja a luat legătura cu firme care se ocupă de asemenea afaceri.

„Am contactat importatorii din Polonia, cresc extraordinar şi au nişte flori mari, fac parte din familia magnoliilor şi este un arbore care creşte cinci metri pe an”, a afirmat reprezentantul PER. Arborele în cauză, paulownia tomentosa, a fost descoperit de ecologişti chiar pe Pietonalul Unirii, în faţa Direcţiei de Cultură. Ei ar vrea să îl planteze inclusiv pe bulevardul Mihai Eminescu, acolo unde alţi copaci s-au uscat după repavelarea trotuarelor.
Ecologiştii sunt convinşi că nu s-ar fi ajuns în această situaţie dacă Primăria nu organiza Summer Fest în acea zonă a oraşului, pe care o consideră improprie pentru asemenea activităţi. „Ca urmare a aglomeraţiei excesive au fost distruşi toţi arbuştii şi puieţii care au fost puşi acolo. Partidul Ecologist şi eu personal am căutat cel mai frumos arbore care se poate planta şi poate să crească cel mai bine în Botoşani”, a mai spus Gheorghe Iavorenciuc. Acesta a anunţat şi contruirea unor cuşti pentru căţei care să fie amplasate în parc şi unde oamenii care vor să îşi abandoneze patrupedele să le poată lăsa spre adopţie.
VEZI CUM ARĂTA PIETONALJUL UNIRII LA TERMINAREA SUMMER FEST:
 Tone de gunoaie, flori şi brazi rupţi după Festivalul Verii – GALERIE FOTO