Renovare pe doi ani la Inspectoratul Şcolar

 

Întrucît lucrările la sediul Inspectoratul Şcolar Judeţean au devenit mai complexe decît se prevăzuse iniţial, acestea nu vor putea fi isj intrarefinalizate pînă la finele anului curent, asa cum era stabilit. Vestea bună este că, suma alocată în acest sens nu va fi returnată Ministerului Educaţiei aşa cum prevede legislaţia întrucît termenul de execuţie a lucrărilor a fost prelungit. ada macovei 32 (2)"Termenul de execuţie a lucrărilor s-a prelungit, dar s-au realizat toate procedurile legale şi ne-am luat toate măsurile de precauţie, astfel încît, deşi am plătit lucrarea în întregime, în cazul în care nu se termină lucrările la termenul stabilit, să poată fi recuperată o parte din bani. Dar nu cred ca va fi cazul, se lucrează într-un timp bun, lucrările sunt de calitate, este ceea ce ne-am dorit, să se vadă pe ce s-au investit banii. Termenul stabilit pentru finalizarea lucrărilor este pînă la finele lunii ianuarie, pînă atunci sperăm să terminăm şi să putem tăia panglica noului sediu", a declarat Ada Macovei, inspectorul general al IŞJ Botosani. Cei douăzeci de muncitori care renoveaza clădirea inspectoratului au lucrat chiar şi în ajunul Crăciunului şi vor lucra şi pe 31 decembrie, pînă la orele amiezei.