Comisia de sistematizare întrunită în cursul zilei de ieri a mai luat o decizie.
Iar noua măsură face referire la o porțiunea din Calea Națională, spre partea către ieșirea din oraș spre Iași.
Mai exact, conducătorii auto care alimentează de la stația Rompetrol, la ieșire, vor trebui să vireze obligatoriu dreapta.
”Am instituit obligativitatea efectuării manevrei de virare la dreapta la ieșirea din stația de carburanți Rompetrol, de pe Calea Națională. Era o vizibilitate redusă, nu se puteau încadra foarte bine dacă era o mașină în față, rămâneau mașini pe sensul celălalt, exista un pericol iminent de accidente și astfel am instituit această obligativitate”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Ieșirea din benzinărie este oarecum îngreunată din cauza pantei ușor abrupte.