Primul rege al României și-a scris testamentul de mână, în limba romană, în februarie 1899.

Regele Carol I a condus România vreme de 48 de ani. De numele primului rege pe care l-a avut România mare se leagă câştigarea Independenţei de stat, adoptarea primei Constituţii, făurirea statului modern român, dar şi construirea podului Anghel Saligny de la Cernavodă sau construirea primilor kilometri de cale ferată din România.

Se apropia de 60 de ani când a decis să își scrie testamentul.

„Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc, înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată Ţară, că doresc să i las, şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene. M-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să împlinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului (...) Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care el o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: «Totul pentru Ţară, nimic pentru mine»“.

În afara dispoziţiilor referitoare la regină, membrii familiei, prieteni şi personalul de serviciu, suveranul a lăsat o sumă de 12 milioane lei pentru diferite aşezăminte, fundaţii şi ajutoare, cu fonduri de stat sau publice, în acţiuni sau bani, care să fie distribuită conform voinţei sale din testament.

De menţionat că, în timp ce printr-un supliment la acest testament, redactat în 1911, lăsa rudelor sale doar câte o mie de lei, sumele înscrise în testamentul din 1899 par uriaşe.

Un capitol important se referă la sumele care se vor împărți săracilor din diferite orașe ale țării, printre acestea figurând și Botoșaniul, banii urmând să fie însă împărțiți ”la un an după moartea mea”.

”Distribuirea acestor douăsprezece milioane va fi începută numai un an după moartea mea, astfel ca toate dobânzile acestei sume (aproape cinci sute mii de lei) să rămână disponibile”.

Hotărăsc ca aceşti bani să fie întrebuinţaţi în modul următor: întregul personal superior şi inferior al Curţii Regale, al Casei şi administraţiei mele va primi lefile, cum sunt prevăzute pentru dânsul în bugetul meu, încă un an întreg după moartea mea, adică 12 luni;suma acestor lefi se urcă aproape la 240.000 de lei;

restul va fi distribuit astfel, ca pompă pentru săraci:

La Bucureşti, cincizeci mii de lei – la laşi, treizeci mii de lei – la Craiova, douăzeci mii de lei – la Galaţi, zece mii de lei – la Brăila, zece mii de lei – la Ploieşti, zece mii de lei – la Botoşani, zece mii de lei – la Bârlad, zece mii de lei – la Focşani, opt mii de lei – la Piteşti, opt mii de lei – pentru fiecare din celelalte oraşe capitale de judeţ, cinci mii de lei”.