„Regele asfaltului” vine şi la Botoşani să repare drumuri

 

Firmele lui Dorinel Umbrărescu, supranumit şi „regele asfaltului” vor începe o serie de lucrări de reabilitare a unor porţiuni de drum pentru judeţele Botoşani şi Suceava. Potrivit Hot News, acest lucru este posibil în urma derulării Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.
Primii câştigători ai licitaţiilor organizate pentru construirea şi reabilitarea a „10.000 de kilometri de drumuri judeţene şi de interes local”, au fost deja desemnaţi. Potrivit Ministerului Dezvoltării, pachetul de lucrări aferente judeţelor Botoşani şi Suceava a fost atribuit asocierii SC Tehnostrade SRL/SC Spedition U.M.B., la preţul de 551.988, 67 lei, fără TVA. Ambele firme aparţin omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, unul dintre oamenii de afaceri supranumiţi şi „regii asfaltului”. De altfel, programul a debutat în aprilie cu licitaţiile pentru drumurile din cele două judeţe menţionate.
Cum se derulează programul
Deşi programul se va desfăşura în perioada 2011-2015, plăţile către constructori vor fi făcute abia din 2013. Până atunci, executantul va trebui să asigure din surse proprii costul lucrărilor. În ceea ce priveşte finanţarea proiectelor, acestea încep să se deruleze din 2011 şi urmează să finalizeze în 2015 lucrările de construcţie. Plata proiectelor se derulează pe intervalul 2011 – 2020. Finanţarea proiectelor se asigură din sume alocate anual, cu această destinaţie din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile, de la bugetul de stat, de la bugetele ministerelor de resort, precum şi din alte surse legal constituite. Constructorii vor contracta lucrările şi le vor începe din fonduri proprii sau din împrumuturi bancare garantate de stat. Începând din 2013, autoritatea contractantă va începe să achite contravaloarea acestor lucrări pe măsură de sunt finalizate.