„Regele Asfaltului” ia la Botoşani 20 de miliarde pe asfaltarea unui singur kilometru

 

Firmele controlate de Dorin Umbrărescu, cel supranumit „Regele Asfaltului”, vor primi sume consistente de bani pentru reabilitarea drumurilor judeţene din Botoşani şi Suceava. După cum v-am informat la începutul lunii, asocierea Tehnostrade SRL/Spedition UMB a câştigat licitaţia organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) pentru punerea în practică, în cele două judeţe, a programului lansat de Elena Udrea, de reabilitare a 10.000 km de drumuri judeţene şi de interes local.
Valoarea contractului se ridica la 551.988.671 lei fără TVA (130 milioane de euro) şi cum la Botoşani sunt incluse în program 116,5 km, iar la Suceava 231,2 rezultă că MDRT va plăti 1,5 milioane de lei pentru modernizarea unui singur kilometru de drum. Dacă se ia în calcul şi TVA se ajunge chiar la 1,96 de milioane. Dacă pentru construcţia de autostrăzi, oficialii Ministerului Transporturilor au avut surpriza să constate că firmele au depus oferte cu preţuri mult mai mici decât cele preconizate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat în cazul acestui contract, de vreme ce suma de 551 milioane lei este aproape de suma estimata de MDRT, respectiv 569 milioane lei. Dezavantajul companiilor este că programul se va desfăşura în perioada 2011-2015, iar plăţile către constructori vor fi făcute abia din 2013. Până atunci executantul va trebui să asigure din surse proprii costul lucrărilor.