RECORD de bilete vândute de Eltrans într-o singură lună: Continuăm să ne dezvoltăm

Tot mai mulți botoșăneni încep să circule cu autobuzele Eltrans.

 

Reprezentanții companiei Eltrans remarcă o creștere a botoșănenilor care circulă cu autobuzele. Potrivit datelor oficiale transmise de conducerea Eltrans, în luna octombrie a anului 2023 s-au vândut 55.000 de bilete.

 

 Numărul este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut când s-au dat doar 43.000 de bilete.

 

„Aceste realizări au fost posibile datorită angajamentului nostru față de calitate, siguranță și durabilitate precum și datorită relației pe care o avem cu comunitatea. Suntem hotărâți să continuăm să ne dezvoltăm și să ne adaptăm pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale botoșănenilor și să construim un viitor mai conectat pentru toți locuitorii orașului nostru”,

Andrei Turcoman, director general SC Eltrans SA.

 

Compania de transport public a făcut un prim pas spre digitalizare în luna martie a acestui an, iar de atunci botoșănenii și nu numai află în timp real informații despre circulația autobuzelor.

 

De asemenea, conducerea Eltrans și Primăria Botoșani au inițiat o campanie de promovare a transportului public local.

 

Și având în vedere numărul mare de călători se ia în calcul suplimentarea cu încă un autobuz pe traseul 101.