Reclamații la Prefectură cu botoșăneni păcăliți de oameni îmbrăcați cu costume de la E.ON

Instituția Prefectului a găzduit în cursul zilei de vineri, 12 aprilie 2019 un Comitet Consultativ pentru Problemele Vârstnicilor cu pensionari din Botoșani și Iași.

 

La ședință au luat parte și ministrul muncii, Marius Budăi dar și două reprezentante ale companiei E.ON, pe lângă prefectul Dan Șlincu și alți directori de instituții.

 

O pensionară din sală a cerut cuvântul pentru a sesiza o problemă cu care s-a confruntat.

 

„Au venit niște persoane îmbrăcate cu costumul de la E.ON, au păcălit o mulțime de pensionari pentru așa zisul E.ON Duo. Fără să citim contractul, ni s-a spus că se reînnoiește contractul. Nu am citit contractul, nu am știut că e de la E.ON și am semnat. Trei luni am umblat la E.ON la dv. ca să scap de acel contract pentru că este în plus abonamentul, 9 lei despre care nu se spune nimic. Am fost de nenumărate ori și nu știu nici acum de ce plătesc eu la fiecare factură 9 lei”,

a spus femeia

 

Fericită că are cui se adresa pe viitor, botoșăneanca a concluzionat: „O să mă duc la dv la sediu că de acum vă cunosc, dar am vrut să știți ce șmecherii se fac în numele societății E.ON”.

 

Reprezentantele companiei de furnizare a gazelor naturale și a energiei electrice au transmis doar atât: „Mulțumim, ne-am notat”.

 

E.ON Duo presupune emiterea unei singuri facturi atât pentru serviciile de gaze naturale cât și pentru curent electric.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store