RECENSĂMÂNT în municipiu: Recenzori înjurați, refuzuri și la persoane „cu funcții”: Poliția chemată în ajutor & se trece la amenzi

Etapa a doua din recensământul populației merge mai greu în mediul urban. Unii recenzori se confruntă pe teren cu amenințări și injurii, oamenii refuzând uneori chiar să iasă din locuințe pentru a răspunde la întrebări. 

 

Recensământ printre amenințări

 

La nivelul județului Botoșani au rămas peste 150.000 de chestionare care trebuie completate pe teren. Ori dacă în mediul rural nu sunt probleme deosebite, în municipiul reședință de județ reticența este mai mare în special în rândul tinerilor și al unor persoane „cu funcții”.

 

 

Cu toate acestea, Botoșaniul este încă printre județele fruntașe, iar reprezentanții Direcției Județene de Statistică (DJS) sunt încrezători că recensământul va fi încheiat în termenul stabilit, respectiv pe 17 iulie.

 

 

Sunt însă și probleme recunoscute chiar de conducerea instituției amintite:

 

„La sfârșit, noi am lăsat toate cazurile particulare acolo unde am întâmpinat dificultăți, acolo unde avem persoane recalcitrante sau nu doresc să furnizeze informațiile recenzorilor. Vom aplica legislația în vigoare având în vedere că avem și cadrul legal, respectiv Ordonanța de Urgență Nr 19/2020 aprobată prin Legea  Nr 178/2020 care a fost trecută și aprobată în Parlament",

Valentin Popa, director DJS Botoșani

 

 

Se cere ajutorul Poliției

 

Amenzile sunt cuprinse între 1.000 – 5.000 de lei. Iar cel mai probabil de săptămâna aceasta se va trece la aplicarea sancțiunilor acolo unde în continuare se refuză recensământul.

 

 

În aceste situații pe teren vor merge inclusiv polițiștii.

 

"Nu avem încotro și probabil de săptămâna viitoare împreună cu Comisia Locală și cu Poliția vom merge la aceste persoane. Am vorbit cu recenzorii ca aceste persoane să le lase la urmă și să le și noteze. Au fost o dată, au fost refuzați, au fost agresați verbal. Le-am spus să nu continue această discuție, să nu facă o polemică din asta, să-i lase în pace și începând de săptămâna viitoare vor fi vizitați cu Poliția. Noi ne dorim să nu fie aceste cazuri, în cazul în care aduc injurii recenzorului și îi agresează verbal, propunerea mea va fi ca amenda să fie maximă",

Valentin Popa, director DJS Botoșani

 

 

Chiar și în aceste condiții suntem pe primul loc pe țară

 

Într-o videoconferință susținută săptămâna trecută, autoritățile de la Botoșani au fost felicitate pentru modul în care s-a desfășurat activitatea de recenzare la nivelul județului. Felicitările au fost transmise de președintele Institutului Național de Statistică. 

 

„Suntem la 78%, pe locul 1 pe țară și cred că este un lucru foarte bun. Am fost felicitați de președintele INS, dl Tudorel Andrei și chiar ni s-a solicitat rețeta succesului. Suntem model de bune practici. Am stat și la autorecenzare în primele locuri. I-am explicat că am reușit printr-o colaborare strânsă între Direcția de Statistică și Instituția Prefectului, prin comunicări repetate la două, trei zile cu primăriile și prin monitorizarea modului de organizare a Direcției de Statistică”,

Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani

 

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că modul în care s-a organizat colectivul Direcției Județene de Statistică a fost unul exemplar, fiind gândite grupuri de WhatsApp pe zone cu responsabili care au ținut legătura cu recenzorii din teritoriu: „Inclusiv seara, noaptea își scriu pe grup, când întâmpină probleme și ce fel de probleme pot fi rezolvate”, a explicat prefectul Sorin Cornilă. 

 

 

La finele săptămânii trecute, situația la nivel național privitoare la recensământ era următoarea:

 

 

  1. Botoșani – 78%
  2. Harghita – 69%
  3. Covasna – 69.1%
  4. Teleorman – 68.8%
  5. Brașov – 68.2%
  6. Gorj – 66.6%
  7. Vaslui – 66%
  8. Bihor – 65.4%
  9. Sălaj – 64.8%
  10. Vrancea – 64.7%

 

Datele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor vor fi publicate la finalul anului 2022, iar cele finale în primăvara anului 2023.