Clădirea din municipiu care găzduia sediul unui fost partid politic va fi pusă la dispoziţie pentru o direcție din Primărie.
Fostul casă a Partidului Democrat Liberal (PDL), situat pe Strada Maxim Gorki din Botoşani a intrat în proprietatea Primăriei Botoşani, printr-un proiect de hotărâre al Consiliul Local. În trecut, clădirea era folosită de PNL, după ce în trecut a fost „casa” celor de la PDL.
S-a ajuns astfel la situația în care liberalii aveau două sedii de partid. Primăria a preluat unul dintre aceste clădiri, respectiv cel din cartierul Maxim Gorki.
Ei bine, clădirea aflată într-o stare gravă de degradare urmează să fie dată în folosinţă pentru Direcţia de Dezvoltare din cadrul Primăriei însă nu chiar în viitorul apropiat. Iar asta după ce în clădire s-ar afla infiltrată o ciupercă ce ar data de mai mulți ani.
,,PNL avea două sedii şi legea spunea că pot avea maxim unul şi atunci le-am cerut să ne dea acest sediu, unde vrem să mutăm Direcţia de Dezvoltare. De ce nu i-am mutat pe colegii mei după ce sediul a fost eliberat? Pentru că este o nenorocire acolo: parchetul degradat, spaţii insalubre, nu puteau colegii noştri să stea acolo. Este foarte degradat, are o ciupercă, trebuie tratat şi reabilitat. Dacă stăteau colegii noștri politici, de la PNL în clădirea aia, nu înseamnă că eu pot să pun colegii mei de la Dezvoltare să stea acolo fără o reabilitare. Am făcut o licitație şi nu s-a prezentat nimeni, dar trebuie să o reiau.”
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoşani.
Valoarea sumei pusă la dispoziţie pentru reabilitarea acestei clădiri este de un million de lei, dar lucrările de renovare vor consta într-un proces complex, tocmai din cauza stării actuale în care se află clădirea.
,,După ce asigurăm continuitatea proiectelor „la care am făcut referire şi care sunt de o prioritate maximă pentru noi: cu versantul Pacea, cu blocurile sociale, cu străzile pe care le avem deja în şantier, bineînțeles că o să ne îndreptăm atenția şi către acest imobil, care repet, nu este doar de dat cu var. Ultima sumă pe care am pus-o la dispoziție pentru reabilitarea acestui imobil a fost de un milion de lei, adică pentru reabilitarea sediului de Dezvoltare Locală.”
a mai declarat edilul şef.
Subiectul poate fi regăsit în emisiunea difuzată live pe canalul de Youtube Botoşăneanul TV, începând cu minutul 54:32.