Promisiuni de salarii mărite la o instituție „uitată” de guverne

Problemele de salarizare din aceste unități de stat erau considerate extrem de grave.

 

Este vorba despre personalul angajat în cadrul Direcției de Cultură Botoșani care a fost luat în calcul în noua lege a salarizării unitare.

 

Anunțul a fost făcut de Raluca Turcan, ministrul Culturii, în vizita efectuată la Botoșani.

 

„M-am uitat unde sunt problemele cele mai mari. Din fericire, nu demult am corectat doar o parte din probleme și anume, am reușit să creștem salariile din direcțiile de cultură din țară pentru că acolo era o problemă gravă de salarizare și au intrat pe aceleași majorări salariale cu cele făcute în domeniul educațional și pe alte descentralizate. Însă, în respectiva ședință de Guvern, cu toate că aveam incluse și salariile din biblioteci și muzee, n-au fost aprobate pentru că nu exista o evaluare exactă a impactului”,

Raluca Turcan, ministrul Culturii

 

Ministerul Culturii și-a calculat impactul bugetar pentru instituțiile pe care le are în subordine.

 

Săptămâna viitoare ar urma să aibă loc ultima rundă de consultări cu sindicatele, după ce în prealabil s-a discutat atât cu premierul cât și cu ministrul Finanțelor.

Ulterior ar putea fi operate majorările salariale și pentru salariații din instituțiile de cultură.