Răzvan Rotaru exclus deja de la masa capilor PSD! Atins cu aluzii, a făcut act de prezență la alegeri

Printre cei aproximativ 150 de participanți la Conferința de alegeri a structurii de conducere din Organizația Municipală a PSD s-a regăsit și Răzvan Rotaru.

 

A stat printre oameni, în sală și nu la prezidiu, alături de ceilalți parlamentari pe care-i are PSD-ul la Botoșani. Și a fost singurul care nu a mai avut loc la masă, cu excepția senatorului Lucian Trufin care însă va fi probabil prezent la alegerile de la Filiala Județeană, având în vedere că provine de la Vlăsinești.

 

Răzvan Rotaru a stat în sală și a ascultat toate discursurile vorbitorilor care și-au depus candidaturi sau au dorit pur și simplu să vorbească.

 

A zâmbit la unele aluzii făcute de colegii săi de partid cu privire la ieșirile publice pe care le-a avut împotriva lui Liviu Dragnea. Și nu a dat vreun semn că ar dori să ia cuvântul pentru a se explica sau pentru a arăta dacă și-a schimbat poziția sau nu.

 

Nu puține au fost vocile care au arătat că se așteaptă ca Răzvan Rotaru să o urmeze pe Mihaela Huncă la Pro România și să fie prezentat prin vreo conferință de presă de la acest partid.

 

În discursul său și Doina Federovici a arătat că în ultimii doi ani de zile au existat mai multe frământări în interiorul PSD.

 

„Am depășit aceste momente cu calm, cu rațiune, cu multă înțelepciune și cu mult respect. Da, au fost derapaje în interiorul partidului, au fost luări de poziții luate în afara partidului. Era de preferat ca acele idei să fie discutate statutar prima dată în interiorul partidului și apoi în spațiul public. Colegii care fac parte în structura de conducere a municipiului Botoșani au sancționat acest comportament al colegilor care s-au exprimat în spațiul public cu păreri diferite”,

Doina Federovici, președinte interimar PSD Botoșani

 

Mai departe, lidera PSD Botoșani a solicitat ca problemele, de orice fel ar fi ele, să fie totuși dezbătute în interiorul partidului și nu în spațiul public.

 

„Eu cred că democrația este o valoare fundamentală pentru PSD. Dar, haideți să fim buni colegi și să dezbatem în interiorul partidului și apoi în afara sa”,

Doina Federovici, președinte interimar PSD Botoșani

 

Doina Federovici este percepută ca fiind președintele PSD Botoșani care a ermetizat cel mai mult organizația, neacceptând dezbateri televizate, interviuri sau conferințe de presă libere și preferând mai degrabă comunicatele de presă.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store