Răzvan Rotaru aproape şef la Garda de Mediu

 

Consilierul judeţean Răzvan Rotaru a susţinut vineri, 22 februarie 2013 în jurul amiezii a doua probă la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Garda Naţională de Mediu (GNM) pentru ocuparea funcţiei de comisar şef în cadrul Gărzii de Mediu Botoşani.

Acesta nu a primit încă rezultatul oficial dar este aproape convins că a promovat examenul. „Nu mi-au spus încă rezultatul dar m-au felicitat la final”, a afirmat Răzvan Rotaru arătând astfel că i s-a dat de înţeles că a fost admis şi la a doua probă din concurs, respectiv cea a susţinerii interviului. Preşedintele TSD Botoşani a mai arătat că examenul a fost unul cât se poate de serios. El şi-a susţinut afirmaţia prin faptul că s-au organizat un număr de 16 concursuri pentru posturile de comisari şefi la structurile din teritoriu, trei candidaţi fiind respinşi la faza selecţiei dosarelor iar alţii cinci fiind respinşi la prima probă, respectiv cea scrisă. După ce va fi numit efectiv în funcţie, Răzvan Rotaru va deveni funcţionar public şi va fi nevoit să renunţe la mandatul de consilier judeţean dobândit în vara anului trecut.
CITEŞTE:
 Mari emoţii pentru Răzvan Rotaru la concursul pentru şefia Gărzii de Mediu