RAZII pe străzi, polițiștii au vânat bețivi și drogați la volan! ȘAPTE permise au fost reținute

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe drumurile publice din Botoșani.

 

Și în weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile preventive pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și de substanțe interzise la volan.

 

Totodată, aceștia au acționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte cu risc social, fiind vizate zonele în care se formează aglomerări de persoane și în care au fost înregistrate fapte care contravin normelor sociale.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 180 de persoane și au fost  controlate 145 de autovehicule.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.900 de lei și au fost reținute 7 permise de conducere.