Mai multe echipaje ale Biroului Rutier și ISCTR au stat în trafic la prima oră a dimineții de marți, 3 noiembrie 2020 pentru verificări în rândul mijloacelor de transport de călători sau marfă.
În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Botoșani, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.
În cadrul acțiunii desfășurate, poliţiştii au verificat peste 70 de autovehicule şi au legitimat peste 80 de persoane.
În urma neregulilor constatate, forțele de ordine au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020 si 3 sanctiuni pentru abateri la regimul rutier.
”Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren! Totodată, le recomandăm să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun cât şi în celelalte locuri unde este obligatoriu, să nu se expună la riscuri!”,
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Au fost poziționate filtre la toate intrările în municipiul Botoșani. Majoritatea șoferilor și călătorilor aveau mască individuală de protecție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: