RAZII în apropierea trecerilor de pietoni: Amenzi pentru cetăţenii care au traversat strada aiurea

Polițiștii botoșăneni au desfășurat, astăzi, o acțiune pentru impunerea legislaţiei rutiere în rândul pietonilor. 

 

 

Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, siguranţa pietonilor constituind una dintre priorităţile de acţiune. La data de 7 decembrie 2017, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ pentru combaterea abaterilor săvârşite de către pietoni.

 

Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi i-a avut în vedere, în mod special, pe pietonii care nu respectă normele rutiere, poliţiştii acţionând pentru prevenirea şi combaterea fiecărei cauze generatoare a accidentelor rutiere.

 

Astfel, poliţiştii au aplicat pietonilor 28 de sancţiuni contravenţionale pentru traversarea neregulamentară a drumului public. 

 

Poliţiştii recomandă pietonilor:
  - să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
  - să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
  - să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
  - să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
  - pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
  - să nu traverseze prin spatele mijloacelor de de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
  - copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor!

 
download from google play download from apple store