Răzbunare totală în centru: Au chemat macaraua și i-au dat jos poza de pe geam - FOTOGALERIE

Căderea de pe o funcție este resimțită într-un mod cât se poate de concret de un fost președinte de partid, al cărui poster de la Botoșani a fost dat jos inclusiv de pe fereastră.

 

S-a întâmplat în cursul acestei săptămâni, când liderii ALDE Botoșani au chemat o autospecială cu nacelă pentru a îndepărta poza cu Daniel Constantin de pe sediul partidului din Centrul Vechi.

Aceasta după ce, în primăvară, fostul copreședinte național al Alianței Liberalilor și Democraților a fost mai întâi demis, iar apoi exclus din partid după un conflict cu omologul său, Călin Popescu Tăriceanu.

Ca atare, pe clădirea cu sticlă din zona istorică a municipiului Botoșani a fost urcat un poster nou, al celui care conduce partidul în calitate de președinte.

Cum în același imobil ALDE are din acest ani și sediul organizației județene, a fost lipită și o poză de dimensiuni mai generoase cu Liliana Mincă, șefa care conduce filiala Botoșani de la București.

ALDE a rezultat din fuziunea PC cu PLR, formațiuni care erau conduse de Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu.