Antrenorul principal al celor de la FC Botoșani a fost flancat la conferința de presă organizată joi pentru meciul cu FC Voluntari, de jucătorii Bogdan Ungurușan și Laurențiu Buș.
Cel de-al doilea a marcat două goluri etapa precedentă și în acest moment se prezintă într-o formă excelentă.
Buș a arătat că dorește ca echipa să revină de la Voluntari cu punct sau puncte.
”Îmi doresc să marchez, evident, dar cel mai important e ca echipa să se întoarcă cu punct sau puncte. Orice meci este greu pentru noi, știm că întâlnim un adversar care e în formă, dar și noi trecem printr-o perioadă foarte bună și cu siguranță va fi un meci foarte interesant”,
Laurențiu Buș, jucător FC Botoșani
Și, lansează o provocare pentru adversari, să iasă la joc și să nu se închidă: ”Îi așteptăm să ne duelăm mâine”.
Adversarul de mâine al roș-alb-albaștrilor a fost apreciat și de Bogdan Ungurușan care a vorbit de faptul că Voluntariul are deja două cupe în palmares și este o echipă de valoare.
”Nu știu dacă ei pleacă cu prima șansă, noi suntem pe primul loc, e clar că jucând acasă au un atu, iar faptul că joacă pe un alt teren, sigur nu mai au aceleași repere și acest lucru poate să ne avantajeze puțin și pe noi”,
Bogdan Ungurușan, jucător FC Botoșani
FC Voluntari – FC Botoșani se joacă vineri seara de la ora 21:00 pe terenul din Ploiești.