Război intern în Primăria Botoșani, unii cu greva, alții direct cu măririle salariale

Municipalitatea pare împărțită în mai multe tabere, ce-i drept unele formate dintr-o mână de oameni, altele puternice numeric și nu în ultimul rând cele care, fără grevă, și-au majorat deja pe hârtie salariile.

 

Discuțiile în contradicție ar fi pornit de la angajamentul care trebuie semnat de fiecare salariat din Primărie, prin care se obligă să restituie sumele primite în plus la salariu, în cazul unei eventuale imputări ale Camerei de Conturi.

 

O parte dintre angajați refuză să facă acest lucru și de aici conflictele interne.

 

”Pentru patru, cinci oameni, este o palmă în obraz pentru toți”, spune unul dintre funcționari.

 

În timp ce în aparatul propriu al Primăriei certurile consumă energia tuturor, la unitățile subordonate gen Poliția Locală sau Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) aceste majorări ar fi fost deja incluse în proiectul de buget.

 

Pentru că în cazul polițiștilor sau a muncitorilor de la DSPSA vorbim despre ordonatori terțiari de credite care vin cu proiectul de buget la aprobat la Primărie.

 

La Poliția Locală la solicitarea de buget s-au prins și aceste majorări, în procent de 40%.

 

”Sunt creșteri de 15 și 25%, le-am identificat la Poliția Locală Focșani care le-au câștigat în instanță. Și, oamenii pe bună dreptate, au spus, dle dacă este dat de instanță, putem cere și noi. Și eu am spus, da, vă respect decizia, este lege și acum o să vedem dacă ni se aprobă”,
Ioan Onuțu , directorul Poliției Locale

 

Majorările ar urma să se aplice doar polițiștilor locali, 92 la număr și fac trimitere la sporul de confidențialitate și sporul de dispozitiv.