Rareș Prisacariu a mers într-un mall din București și a cheltuit primii bani de la ”Românii au Talent”: Acestea sunt preferatele mele

Copilul-minune care a plecat acasă în urmă cu trei săptămâni cu marele premiu al emisiunii „Românii au Talent”, de la Pro TV, spune că pentru el Ziua Copilului e una specială.

 

Revenit la București chiar de 1 iunie, micul botoșănean nu a ratat ocazia de a merge într-un unul dintre mall-urile Capitalei, pentru a-și cumpăra un nou joc de tip lego. La fel făcuse și la puțin timp după ce câștigase ediția din acest an a emisiunii „Românii au talent”, alegând să plece acasă însoțit tot de un joc de tip lego.


„Simt foarte multă bucurie în această zi. Și această bucurie vreau să le-o transmit tuturor copiilor. Să aibă toți copiii o zi plină de magie și de bucurie. Acestea sunt preferatele mele, jocurile lego. Nu știu câte am acasă, dacă sunt sau nu 100 sau poate chiar mai multe, fiindcă nu le-am numărat niciodată. Știu doar că am foarte multe!”, a declarat puștiul de șapte ani pentru Playtech Știri.


Chestionat pe seama temelor preferate ale jocurilor sale lego, Rareș Prisacariu nu a ezitat nicio clipă și a făcut adăugirile necesare:


„Preferatele mele sunt cele prin care pot construi castele și nave spațiale. Cine știe, poate voi deveni astronaut, cândva?!”.


Rareș Prisăcariu a câștigat finala ”Românii au Talent” cu un monolog cu divinitatea, care i s-ar atribui lui Octavian Paler.