Rapid încearcă să dea lovitura verii în Superligă și să-l transfere pe botoșăneanul care nu a evoluat vreodată în România

Un fotbalist botoșănean de 30 de ani este în negocieri pentru un transfer la Rapid, club care căuta un atacant care să se lupte pentru un post de titular.

 

Florin Andone, aproape de Rapid

 

Fostul internațional român este liber de contract de la finalul lunii iunie, când s-a despărțit de Las Palmas, și se află în negocieri avansate cu Rapid, scrie Digi Sport.

 

Cele două părți mai au de pus la punct doar ultimele detalii și, dacă nu apare o problemă de ultim moment, Florin Andone va semna contractul cu Rapidul și clubul va face un anunț oficial în acest sens zilele viitoare.

 

Pentru Florin Andone, transferul la Rapid ar aduce prima experiență fotbalistică în România.

 

Atacantul este născut în România, dar a plecat în copilărie de mic și, de-a lungul carierei, a jucat la Castellon, Villarreal, Cordoba, Deportivo La Coruna, Brighton, Galatasaray, Brighton, Cadiz și Las Palmas.

 

Florin Andone, două goluri în La Liga 2

 

Sezonul trecut, Florin Andone a jucat în 20 de meciuri pentru Las Palmas, formație care a promovat în prima ligă spaniolă.

 

În cele 624 de minute jucate, Florin Andone a marcat două goluri.

 

Două goluri în 25 de meciuri are Florin Andone la echipa națională a României

 

(Sursa foto - Sport.ro)