Raluca şi Bac-ul : "Poartă amprentă de fraudă",  „vinovat este Guvernul Ponta”

 

Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Bacalaureatul 2013 "poartă amprentă de fraudă" şi pentru asta vinovat este Guvernul Ponta.
Raluca Turcan bacalaureat

„A transformat Bacalaureatul într-o întrecere socialistă”

"Premierul TV, în goana după imagine şi voturi a transformat Bacalaureatul dintr-un examen de evaluare a competenţelor într-o întrecere socialistă de mulţumit pe toată lumea. Toată această abordare ţine de o mentalitate comunistă şi transformă mii de copii în asistaţi ai statului, şomeri cu diplome (80% dintre absolvenţi nu profesează în domeniile pentru care s-au pregătit). Ce s-a întâmplat la BAC în multe judeţe nu îi va ajuta pe copii, dimpotriva", a declarat Raluca Turcan, potrivit unui comunicat de presă.

Vrea 'Bursa Întreprinzătorului'

Vicepreşedintele PDL propune câteva soluţii la problemele din învăţământul românesc, şi anume reintroducerea examenelor la liceu şi facultate. O altă soluţie a PDL pentru educaţie ''este subvenţionarea creditelor pentru studii (acordarea de credite în limita a 100.000 de euro, cu dobânda subvenţionată de 80%, celor care au nevoie pentru continuarea studiilor sau cercetărilor)''.
Raluca Turcan vorbeşte despre necesitatea ''demarării programului 'Bursa Întreprinzătorului' care acorda deductibilitate fiscală agenţilor economici ce acordă burse de studii şi fac investiţii în cercetare şi laboratoare.
''Aceasta măsură, pe lângă faptul că răspunde nevoilor reale ale pieţei muncii, este şi o măsura care ajută statul foarte mult. Statul scapă, în fapt, de plata unui ajutor de şomaj îşi câştiga un angajat, plătitor de taxe şi impozite'',  a explicat vicepreşedintele PDL.
CITEŞTE ŞI:
 Raluca Turcan se ia de notele de la Evaluarea Naţională : învăţământ prea permisiv cu frauda