RADIOGRAFIE a șefului Poliției privitoare la criminalitatea de la Botoșani – VIDEO

Comandantul Poliției Botoșani a făcut o analiză a locului din clasamentul național pe care este situat județul nostru din punctul de vedere al infracționalității.

 

Cms. șef de Poliție, Tudor Costîn susține că ne aflăm undeva pe la mijlocul clasamentului cu privire la gradul de siguranță al populației.

 

,,Din punct de vedere al situaţiei operative, judeţul Botoşani se situează undeva la mijlocul clasamentului national, adică undeva pe locul 20 - 22 la infracţionalitate, la sesizarea infracţiunilor. Desigur, există şi anumite creşteri sau scăderi pe anumite aspecte infracţionale. Per total judeţul Botoşani este un judeţ sigur. Există anumite particularităţi date de zonă, de situaţia material a oamenilor, de nivelul de pregătire sau în altă ordine de idei, modul lor de a se raporta la judeţul Botoşani cu ce văd ei în Uniunea Europeană”,

cms. șef Tudor Costîn, (î) inspector șef al IPJ Botoșani

 

Raportat la anul 2023, șeful Poliției susține că la nivelul județului Botoșani există anumite creşteri pe partea de tâlhării şi furturi de buzunare, în special.

Iar la Botoșani se regăsește o particularitate pe furturi din societăţile comerciale şi nu în ultimul rând pe înşelăciuni prin sistemele informatice.

 

Discuția poate fi urmărită în intervalul 40:45 – 42:02 din materialul video de mai jos.