Rădăşanu s-a răzgîndit - Macovei rămîne contractual

 

Pînă la urmă se pare că securea războiului va fi îngropată, iar Liviu Rădăşanu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Nicolae Macovei, preşedintele Sindicatului Impact au revenit la sentimente mai bune. Postul lui Macovei care este suspendat pe perioada mandatului de sindicalist rămîne nechimbat, iar Liviu Rădăşanu scapă de plîngerea penală promisă de către acesta. Decizia a fost luată în cadrul Colegiului Director care a avut loc miercuri la sediul instituţiei şi la care au participat sindicaliştii, conducerea Direcţiei dar şi şefi de centre. Vor fi păstrate pe funcţii contractuale şi Irina Mihalache, vicepreşedinte la Cartel Alfa precum şi Loredana Burac, secretar în cadrul aceleiaşi organizaţii sindicale. „Am discutat cu toţi colegii prezenţi la Colegiul Director care a avut loc astăzi şi am ajuns la concluzia ca posturile celor trei persoane să rămînă neschimbate, adică pe personal contractual”, a declarat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Irina Mihalache este angajată pe funcţia de inspector de specialitate în cadrul Compartimentului Programe, Proiecte şi Strategii iar Loredana Burac este inspector de specialitate (asistent social) în cadrul serviciului de asistenţi maternali profesionişti.
Macovei: Tot există incompatibilitate
Nicolae Macovei susţine că, în ciuda faptului că postul său a rămas neschimbat, în schimb, în cazul în care s-ar suspenda din activitatea sindicală şi ar reveni pe funcţia sa, iar persoanele pe care le are în subordine fiind funcţionari publici s-ar crea o nouă situaţie de incompatibilitate. „Potrivit legii 188 care este legea funcţionarului public eu ca şi angajat contractual nu pot conduce un compartiment cu funcţionari publici. Nu este şi cazul Irinei Mihalache sau a Loredanei Burac care sunt pe funcţii de execuţie”, a declarat Nicolae Macovei, preşedinte Sindicatul Impact.