Pupături în fund pentru Ţurcanu

 

Scriam acum vreo lună de zile, cînd a venit la Botoşani un vice în locul lui Antonescu ceva de genul „Ţurcanu şi-a adus pupător în fund din Oltenia”. După ce s-a întîmplat vineri seara la Botoşani tind să cred că acelaşi lucru, cu riscul de a se ofili, s-a întîmplat şi cu Crin.

Pentru că s-a întîmplat o chestie tare ciudată. Fără să îl întrebe cineva, fie el liberal sau ziarist, şeful de la Bucureşti al liberalilor a repetat aproape obsesiv că Ţurcanu e preşedinte, că nu-l schimbă, că stă săracu’ şi îndură vremurile astea grele în opoziţie (mă rog, aşa e cînd nu-ţi ies negocierile cu PDL-ul), că îl susţin şi el şi conducerea centrală şi alte dintr-astea, repet, fără ca cineva să-i ceară părerea despre omul cu pricina. Şi toate astea se întîmplă după ce chiar Ţurcanu spunea în urmă cu vreo două-trei săptămîni, cînd a anunţat vizita preşedintelui PNL, că o să vină el la Botoşani şi o să clarifice lucrurile ca să fie clar pentru toată lumea cine-i preşedinte şi să se termine cu jocurile de culise din filială. De asta îmi cam miroase a o chestie aranjată. Adică „hai băi Crin pînă la Botoşani şi spune-le şi tu ălora să nu mai mă sape că poate se liniştesc”.

Ceea ce nu cred că a înţeles Ţurcanu este că, atunci cînd ocupi funcţia de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid parlamentar, e firesc să îşi dorească o sumedenie de oameni postul acesta, chiar dacă e unul de opoziţie. Ai totuşi în subordine vreo 20 de primari, o treime din Consiliul Judeţean, zeci, sute de consilieri locali, mai sunt şi ceva directoraşi „uitaţi” ici-acolo. Cred că marea problemă a lui Ţurcanu ar fi dacă nu şi-ar dori nimeni funcţia sa. Ar înseamna că PNL-ul e un partid mort, fără prezent şi lipsit de perspective, la care nimeni nu se mai oboseşte să se zbată ca să ajungă preşedinte. Uitaţi-vă, de exemplu, la PNŢCD. Aţi auzit să se facă alegeri la Botoşani, aţi auzit de vreun complot sau alte chestii de genul acesta? Păi cine să-şi dorească să fie şef la un partid care nu face în sondaje nici cît marja de eroare?

Revenind la PNL, începe însă să fie dezgustător modul în care şefii de la centru nu mai contenesc cu laude la adresa deputatului din fruntea filialei de la Botoşani. Poate ar fi bine să se mai potolească pînă pe la alegerile locale ca să nu fie nevoiţi după ce-o să afle rezultatele de la municipiu să-şi muşte limba pentru ceea ce spun acum.

Sergiu BĂLĂŞCĂU