Puncte de lucru şi posturi de conducere desfiinţate la AJOFM

 

Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a primit de la nivel central o nouă organigramă, emisă în data de 16 iulie 2010. Practic prin această organigramă dispar două puncte de lucru, respectiv cele de la Truşeşti şi Ştefăneşti precum şi două posturi de conducere. Potrivit reprezentanţilor AJOFM astfel s-a dorit diminuarea unor cheltuieli din cadrul instituţiei. Noua organigramă nu presupune şi renunţarea la personal, numărul acestora rămînînd deocamdată neschimbat. „Prin desfiinţarea celor două puncte de lucru se face o economie la plata chiriei spaţiilor dar şi la cheltuielile de deplasare a angajaţilor în teritoriu. De asemenea, au dispărut două posturi de şefi birou, care au trecut la funcţii de consilieri superiori şi care nu mai beneficiază de sporul de conducere în cuantum de 25%, fiind făcută şi aici o economie. Numărul angajaţilor rămîne la 59 de posturi cît erau şi înainte”, a declarat Gabriela Vranciuc, purtător de cuvînt AJOFM. Reprezentaţii AJOFM susţin însă că lucrurile s-ar putea modifica în urma reorganizării Ministerului Muncii şi a instituţiilor subordonate din teritoriu, cînd s-ar putea primi alte precizări de la nivel central. Despre eventuale restructurări deocamdată nu ar exista nici un semnal, însă conducerea AJOFM susţine că deja instituţia se confruntă cu deficit de personal.