Puhoi de oameni și sumedenie de mașini în localitatea natală a lui Tiberiu Nichiteanu, zona a devenit neîncăpătoare – FOTO & VIDEO

Locuința primarului de la Rădăuți - Prut unde a copilărit fiul său, Tiberiu, se află în localitatea Miorcani a comunei.

 

În casa familiei a fost depus consilierul județean care și-a pierdut viața la 38 de ani, loc care a devenit un fel de pelerinaj pentru toți cei care l-au cunoscut, dar și pentru colaboratori.

 

Au ajuns la Miorcani în ziua înmormântării numeroși primari, lideri ai Partidului Național Liberal printre care președintele PNL Botoșani Costel Șoptică, prefectul Sorin Cornilă, secretarul general al PNL Ionică Nechifor, fostul președinte al Consiliului Județean Mihai Țâbuleac, directori de instituții publice, precum și fermieri.

 

Întreaga suflare a satului s-a adunat pentru a-și lua rămas bun de la Tiberiu Nichiteanu.

 

La sosirea la Biserică, în spatele mașinii mortuare, se aflau părinții lui Tiberiu, dar și tânără lui soție îndoliată Mădălina.

 

De asemenea, zona a fost înțesată de tot felul de mașini de lux, probabil cum nu s-a mai întâmplat vreodată în Miorcani.

 

Dumnezeu să-l odihnească-n pace!