PSD-iștii vor să deschidă bază de tratament la Hlipiceni: izvor cu proprietăți terapeutice

Senatorul Doina Federovici a adresat în cadrul ședinței Senatului României din 2 iunie, două interpelări ministrului Nicolae Bănicioiu, respectiv ministrului fondurilor europene, Eugen Teodorovici. Membrii Partidului Social Democrat ar dori să acceseze fonduri europene pentru deschiderea unui centru de tratament în Hlipiceni. Redăm mai jos interpelarea comună formulată de vicepreşedintele PSD Botoşani,

 

Aceste interpelări au adus în atenția celor doi miniștri situația celebrului izvor de apă care arde din comuna Hlipiceni. Fenomenul neobișnuit se petrece de aproape 20 de ani și este special pentru că apa care iese din pământ are flacără atunci când iese la suprafață, cel mai probabil pentru că trece printr-un strat de gaz natural. Apa care arde este și puternic sulfurată, de aceea localnicii o folosesc ca tratament pentru afecțiunile reumatice.

Botoșănenii își pot trata diferite afecțiuni

Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, prin intermediul sectorului cercetare factori terapeutici naturali, a efectuat analize de laborator acestei ape, iar rezultatele sunt mai mult decât îmbucurătoare:
Apa analizată fizico-chimic și microbiologic este o apă minerală naturală sulfuroasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, hipotonă și prezintă interes terapeutic pentru cura externă în următoarele:
-    Afecțiuni reumatismale cronice degenerative
-    Afecțiuni reumatismale abarticulare
-    Afecțiuni posttraumatice ale aparatului locomotor
-    Afecțiuni neurologice cronice periferice

Având in vedere excepționalele caracteristici terapeutice ale acestui izvor, senatorul PSD a subliniat că autoritățile locale, dar și mediul de afaceri, ar dori să  acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea unei baze de tratament, lucru care ar duce și la o certă dezvoltare a acestei zone. Principala problemă a autorităților locale este însă lipsa fondurilor pentru o cofinanțare a proiectului. În acest context, ministrului fondurilor europene i s-a solicitat comunicarea axelor de finantare, prin intermediul programelor operationale, pentru perioada 2014-2020 pentru acest posibil viitor proiect.

Centrul de tratament ar putea beneficia și de asistenți medicali specializați

Doina Federovici a solicitat ministrului sănătății să îi comunice dacă există posibilitatea ca ministerul pe care îl conduce se poate implica în exploatarea acestei resurse naturale atât de importante pentru tratarea afecțiunilor precizate în raportul INRMFB dar și pentru dezvoltarea economica a zonei în care se află situat izvorul prin dezvoltarea unui centru de tratament balnear și recuperare medicală. Interpelarea mentionează că proprietățile acestei surse naturale sunt similare cu cele ale centrului Nicolina din Iași și ar putea prezenta interes nu doar pentru cetățenii români, ci și pentru cei moldoveni – încurajând astfel turismul balnear, având in vedere distanța de doar 25 de km dintre Hlipiceni si Republica Moldova. De asemenea, s-a precizat că în Botoșani exista două instituții de învățământ care pregatesc asistenți medicali pentru specializarea balneaofizioterapie și recuperare, deci acest posibil viitor centru de tratament ar beneficia și de personal calificat.
Ambelor interpelări a fost anexat raportul de incercari nr  578/12.03.2014 si indicatiile terapeutice emise de Institutul National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie.
CITEȘTE:
Doina Federovici și alianța PNL-PDL: Fac o alianță a disperării