PSD - iştii pun mâna pe pământ şi pe pensii – directori noi pregătiţi pentru Cadastru şi CJP

 

Social democraţii botoşăneni au câştigat la masa negocierilor din USL posturile de director de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) şi Casa Judeţeană de Pensii (CJP), iar la sfârşitul săptămânii trecute au stabilit şi persoanele pe care le vor sprijini pentru ocuparea funcţii. Astfel, întrunit sâmbătă în şedinţă Biroul Permanent Judeţean al PSD Botoşani a decis să îl susţină pe Marius Budăi pentru preluarea şefiei OCPI şi pe Teodor Dimitriu pentru conducerea CJP.
După cum v-am mai informat numirea celui dintâi era vehiculată încă din luna decembrie a anului trecut după ce s-a anunţat că directorul interimar de la Cadastru, Paul Pavăl va pleca vicepreşedinte la Consiliul Judeţean. Teodor Dimitriu a fost preferat pentru conducerea CJP deoarece în cadrul PSD Botoşani s-a hotărât ca postul de director de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) să revină lui Radu Surdu. Acesta ocupă momentan postul de director al Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Dorohoi şi este susţinut de deputatul Andrei Dolineaschi.
CITEŞTE:
 19 directori executaţi de puterea USL de la Botoşani – LISTA & DOCUMENTE
Dacă pentru postul de la Cadastru numirea pe funcţie ar trebui să fie mai facilă deoarece Paul Pavăl va elibera scaunul de conducere, pentru AJOFM de fac demersuri la nivel central în vederea destituirii democrat liberalului Sorin Şologon. Ştefan Dodiţă, actualul director executiv de la CJP îndeplineşte vârsta de pensionare în primăvara acestui an.

CITEŞTE:
 Pământul judeţului pe mâinile a doi tineri de la PSD şi PNL - noii şefi USL de la Cadastru