PSD-iștii ar putea organiza un nou miting la București.
Vicepreşedintele PSD Paul Stănescu a declarat, sâmbătă, la Slatina, că social-democraţii ar putea organiza un nou miting la Bucureşti, solicitându-le membrilor să fie pregătiţi de fiecare dată ”cu arma la picior”.
Stănescu a participat la Conferinţa de Alegeri a Tineretului Social-Democrat Olt, mulţumindu-le tinerilor pentru prezenţa şi organizarea de care au dat dovadă la mitingul organizat în Capitală.
El a spus că este posibil să fie chemaţi din nou la Bucureşti.
”Apreciez foarte mult ce aţi făcut şi aţi avut un moment în care m-am bucurat enorm, mitingul de la Bucureşti, când v-aţi organizat foarte bine şi cred că PSD Olt n-a răspuns niciodată aşa de bine la un asemenea mare eveniment pe care partidul l-a organizat la nivel naţional. Am văzut că au fost şi persoane mai în vârstă ca mine, dar au fost foarte mulţi tineri. M-am bucurat că de la Olt aţi venit foarte mulţi şi fac apelul la voi: să ştiţi că în următoarea perioadă, uitându-ne cu toţii pe scena politică, trebuie să fim pregătiţi de fiecare dată «cu arma la picior», este posibil să mergem din nou la Bucureşti şi v-aş ruga să mergem cât mai mulţi să spunem că nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în faţa Guvernului, acolo, în Piaţa Victoriei, care de fapt nu reprezintă interesele naţiunii, ci alte interese. Am verificat aceste lucruri şi au alte interese, interesele altora. Nu pot să spun aici cam ce cred eu despre ce interese sunt, dar v-aş ruga să fiţi pregătiţi, sunteţi tineri, «cu arma la picior», când preşedintele va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti”,
a declarat Stănescu.
Vicepremierul a spus că anul 2018 este unul crucial, adăugând că următoarea perioadă va fi ”decisivă pentru destinul viitoarelor generaţii din România”, scrie Mediafax
”Aceasta este marea mea rugăminte, pentru că anul 2018 este nu numai despre Centenar, dar va fi un an crucial în ceea ce înseamnă direcţia României şi nu cred că spun vorbe mari. Partidul Social Democrat prin programul de guvenare pe care îl are este un program 100% românesc, pe când alţii au alte interese, interese de grupuri multinaţionale. Dar, interesul nostru unde este? Interesul nostru al României, al românilor, unde este? Eu cred că următoarea perioadă de timp, hai să spunem o lună, va fi decisivă pentru destinul viitoarelor generaţii din România. O să vedeţi că nu spun vorbe mari, o să vă daţi seama în scurt timp. Cu toţii ne dorim să trăim într-o ţară normală, unde la un moment dat am crezut că anormalitatea este normalul. Tot timpul ne-am dorit să fim echilibraţi, dar în momentul în care vezi ce interes au unii, la un moment dat, te revolţi, iar revolta nu tot timpul duce la lucruri foarte bune. În perioada următoare, veţi vedea ce am vrut eu să zic”,
a mai declarat Paul Stănescu.
Liderul social-democraţilor a afirmat că nu partidele sunt vinovate de nerealizările din ultimii ani, opinând că ele au avut doar guvernarea, „puterea, din păcate, a fost ocultă, a fost în altă parte”.
„Rugămitea mea este să fim uniţi cu toţii, să fim solidari şi aşa cum spunea preşedintele Liviu Dragnea, în mesajul de aseară, să mergem până la capăt. Nu mai există loc de întors, România nu mai are timp să piardă timpul. Nu s-au îndeplinit obiective, autostrăzi, tot ce vreţi, pentru că în ţara asta au fost unii care n-au vrut să facem lucru, au fost guverne... De fapt, din 2000, nu partidele care au fost la guvernare au avut puterea. Partidele au avut doar guvernarea, puterea, din păcate, a fost ocultă, a fost în altă parte”,
a conchis Stănescu.