PSD-iştii în ciuda PNL şi a judecătorilor: fac cumva şi tot la USL pe afişe ajung

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, pentru Mediafax, că în situaţia în care social-democraţii vor fi nevoiţi să schimbe sloganul "USL trăieşte" ca urmare a deciziilor BEC, atunci vor găsi o altă variantă care să exprime exact acelaşi mesaj.

 

"Vom găsi alte cuvinte care să exprime exact acelaşi lucru şi anume să spună foarte clar celor care au votat în 2012 că nu ne dezicem de nici o virgulă măcar din programul nostru de guvernare, cel al USL, că tot ce am promis în 2012 rămâne perfect valabil şi ne luptăm să ducem la îndeplinire, să ne ţinem de cuvânt, că lupta noastră cu regimul lui Traian Băsescu continuă chiar şi fără PNL şi că proiectul în sine, proiectul USL, e la fel de valabil acum ca şi înainte de a pleca liberalii din Uniune", a precizat Cătălin Ivan.
Biroul Electoral Central a emis 17 decizii în cazul folosirii denumirii USL pe afişele de campanie ale alianţei PSD-UNPR-PC, inclusiv una de la Botoşani, toate fiind în favoarea liberalilor, deputatul PNL Alina Gorghiu avertizând autorităţile locale "să nu se joace cu legea şi deciziile BEC" şi să îndepărteze materialele PSD.
CITEŞTE ŞI:
 Țurcanu și-a luat executor judecătoresc pentru afișele cu USL ale PSD-iștilor