PSD-iştii îl contrazic pe Ţurcanu şi anunţă oficial decizia de schimbare a lui Achiţei

 

PSD Botoşani a emis marţi seară un comunicat pe tema întîlnirii desfăşurate luni seară la Bucureşti între liderii naţionali ai social-democraţilor şi liberalilor. După ce deputatul Florin Ţurcanu a negat existenţa vreunei înţelegeri privind refacerea alianţei PSD - PNL din Consiliul Judeţean, PSD-iştii au ţinut să clarifice treburile. Redăm mai jos poziţia acestora, care nu vine decît să confirme ceea ce Botoşăneanul.ro a făcut public în această dimineaţă:

„Luni 17 ianuarie 2011, preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, dl. senator Gheorghe Marcu, a participat la Bucureşti la o întîlnire cu Crin Antonescu preşedinte PNL şi Victor Ponta, preşedinte PSD. În cadrul întîlnirii, printre alte subiecte abordate, a fost analizată şi relaţia PSD – PNL la nivelul judeţului Botoşani. În urma discuţiilor avute, conducerile centrale PSD – PNL au hotărît:
1.    Reconstituirea majorităţii PSD – PNL la nivelul Consiliului Judeţean Botoşani
2.    Reanalizarea modului de repartizare a sumelor alocate celor 78 de unităţi administrativ teritoriale".

Comunicatul este trimis de biroul de presă al PSD Botoşani.