PSD-istă pregătită pentru şefia de la ITM

 

Una dintre vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a Femeilor din PSD ar putea prelua funcţia de inspector şef adjunct pe compartimentul relaţii de muncă, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoşani.

Asta după ce, postul a devenit vacant prin demisia lui Leonard Kohut iar Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a programat un concurs pentru ocuparea funcţiei de conducere. Potrivit unor surse neoficiale, persoana care ar urma să aibă susţinere politică pentru ocuparea acestei funcţii ar fi Daniela Lozneanu, membră a PSD şi recent aleasă în structura de conducere a OFSD. Social democrata nici un a confirmat dar nici nu a infirmat o eventuală depunere a dosarului pentru postul de conducere.
Eu nu am depus încă nici un dosar, deocamdată este devreme să pot avea un punct de vedere, Mă abţin de la orice fel de comentarii”, a declarat pentru Botoşăneanul, Daniela Lozneanu. Totuşi aceasta era la curent atât cu data stabilită pentru desfăşurarea concursului dar şi a termenului în care potenţialii candidaţi ar trebui să se încadreze pentru depunerea dosarelor şi  a recunoscut că ar fi interesată să participe la acest examen. „Normal că aş fi interesată dar este devreme să discutăm acest subiect”, a mai afirmat Daniela Lozneanu.
[[banner]]
Concursul ar urma să aibă loc pe data de 12 noiembrie 2013 la sediul ANFP din capitală. Ca şi cerinţe candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute Legea privind Statutul funcţionarilor publici respectiv studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile fundamentale: ştiinţe inginereşti, ştiinţe agricole şi silvice, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau într-una dintre specializările: sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică, ştiinţe politice şi vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum 3 ani de zile.
CITEŞTE:
 Fostă directoare PSD, consilieră de vicepreşedinte CJ – DOCUMENT