Provocare de la Uvertura Mall pentru iubitorii de fotbal: Ghicește scorul la meciurile de la Euro 2016 - FOTO

O dată cu începerea Campionatului European de Fotbal, Uvertura Mall dă startul unui sezon plin de evenimente estivale, menite să aducă buna dispoziție în rândul tuturor botoșănenilor.

 

Toți cei care iubesc acest sport și care vor să se distreze urmărind meciurile din Campionat la terasa sau clubul New Chicago, de la etajul 4, din Uvertura Mall au parte de o provocare inedită, aceea de a ghici scorul final, provocare care le poate aduce câte un premiu instant ce constă într-o sticlă de vin. 
Sâmbătă, în intervalul orar 14:00-16:00, moderatorii de la Club Modas îi așteaptă pe toți copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani, la un workshop gratuit pe tema: Talisman – Lumea Soarelui. Folosindu-se de numeroase materiale precum hârtie, carton, acuarele, creioane, lână, resturi textile, sfoară, ei își vor crea propriul talisman, pe care îl vor purta apoi pentru noroc.
De la ora 16:00, copiii sunt invitați să trăiască pasiunea dansurilor latino. Și pentru că, dansul nu își are locul doar în sălile de antrenament, moderatorii de la Club Modas le vor demonstra celor prezenți la etajul 3, lângă Acvariu, că oricine poate dansa o exuberantă samba sau un cha-cha energic.
Duminica este pentru veselie, râsete zglobii și clinchete de inocență. Este timpul petrecut cu Mickey și Minnie, în intervalul orar 11:00-13:00, la etajul 4. Nu doar cei mici vor intra în lumea Disney, ci și cei mari, fie părinți sau bunici, care preț de două ore iși vor trăi propria copilărie și vor da uitării grijile.
Împătimiții shopping-ului au parte de surprize în acest week-end la Magazinele Norocoase.  Cei care aleg să aducă un plus de rafinament și senzualitate în garderobă cumpărând accesoriile și piesele vestimentare din magazinul Eponge, pot câștiga luni, un premiu în valoare de 250 lei pentru o ținută de inspirație pariziană. Iar cei care își vor înnoi colecția de pantofi alegând dintre stilurile sport, elegant sau casual ale brandurilor disponibile în magazinul CCC, vor câștiga de asemenea, un premiu în valoare de 250 de lei. 
Uvertura Mall – ne vedem in centru!