Provocare INCREDIBILĂ: Trei tineri din Botoşani vor să traverseze 7 țări fără bani și telefoane

Trei tineri din Botoșani au spus „Da” unei provocări uriașe.

 

Peste 200 de echipe de studenți din mai mult de 60 de țări de pe întreg mapamondul vor avea 7 zile la dispoziție pentru a traversa Europa folosind doar doze de Red Bull ca monedă de schimb. Echipele selectate vor lua startul din cinci orașe diferite din Europa și, timp de 7 zile, vor parcurge 1.000 de kilometri până la destinația finală - Amsterdam. Silviu Ananiesei, student la Inginerie Economică în Agricultură, în vârstă de 19 ani, Andrei Toma, student la Business and managemen, de 18 ani, și Florin Ivancov, student la Jurnalism, tot de 18 ani, formează o echipă și participă la competiția Redbull.

 

Ivancov a absolvit Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, iar ceilalți doi Colegiul Național „AT Laurian” din Botoșani, aceștia studiind în prezent în București.

„Suntem 3 tineri ambitiosi, curiosi si in cautare de noi aventuri. Vrem sa mergem in aventura vietii noastre care inseamna o competitie la nivel international, iar noi suntem una din putinele echipe inscrise din Romania! Ajuta-ne sa ne implinim visul in competitia „Redbull -can you make it” cu un vot care ne va trimite in concurs. Vom traversa 7 tari europene pentru a ajunge primii la finish in AMSTERDAM fara bani, telefoane sau carduri, si pentru transport, iar pentru cazare si mancare putem folosi doar doze de redbull. Voturile botosanenilor ne pot ajuta sa ne implinim visul! We can make it! votati echipa tripleheads!!!”, susțin tinerii pentru Ştiri la zi.

download from google play download from apple store