Se spune despre Cuviosul Dionisie de la Colciu că a fost singurul român în fața căruia a îngenuncheat Prințul Charles, astăzi Rege al Marii Britanii. Însă dincolo de duhovnicia celui cunoscut și ca ”Bătrânul Orb”, dincolo de chipul blând și luminos, se afla și un mare iubitor de neam, cu mare dor de Botoșanii natali.

La 19 ani de la trecerea în veșnicie a Cuviosului Dionisie Ignat vă oferim un popas duhovnicesc, realizat astăzi cu sprijinul Protos. Siluan Antoci, despre călugărul din Muntele Athos care în anul 2025 va fi canonizat de către Biserica Ortodoxă.

Protosinghel Siluan Antoci s-a născut în satul Stănești, comuna Lunca, din județul Botoșani. După ucenicia de la Mănăstirea Cozancea, a intrat în monahism în anul 1995, la Mănăstirea Pângărați, Neamț. Spre sfârșitul anului 2012 a venit la Mănăstirea Agafton, din Botoșani, unde a rămas până în anul 2015, când a fost chemat întru stăreție la Mănăstirea ”Înălțarea Sfintei Cruci” – Brusturi, județul Neamț.

(Protos. Siluan Antoci, starețul Mănăstirii ”Sfânta Cruce”)

”Am înțeles că acea mireasmă era de la părintele”

-Suntem în 11 mai, ziua în care a urcat la Domnul Părintele Dionisie Ignat, cuviosul născut în Vorniceni. Pe care, iată, creștinătatea va să îl canonizeze în anul 2025. Vă amintiți cum l-ați cunoscut, când l-ați văzut prima dată pe Părintele Dionisie de la Colciu?
 

-Era în anul 2003, o primăvară frumoasă. Am plecat cu binecuvântare în Sfântul Munte Athos. Am mers la Prodromu, la schitul nostru românesc Lacu și de acolo, împreună cu un părinte, am dorit tare mult să îl văd pe Părintele Dionisie de la Chilia Colciu. Am ajuns către după-amiază, pe la timpul Vecerniei. Părintele parcă ne aștepta, era acolo într-un pridvoraș frumos și primul lucru pe care l-am constatat a fost o mireasmă negrăită care înconjura chilia. Mi-am zis că poate florile, copacii miros așa frumos. M-am apropiat. Chipul părintelui avea o lumină extraordinară! S-a bucurat, a ieșit el în întâmpinarea noastră. Avea o haină pe el - o dulamă - petic lângă petic, dar foarte curată. În mintea mea am zis: fiind bătrân, nici nu vede... - ca un necredincios am gândit - va mirosi urât. Culmea, apropiindu-mă de părintele, acea mireasmă frumoasă - nu pot să o descriu - nu numai că nu se risipea, ci mai tare persista. Tot timpul cât am stat în convorbire de părintele - pentru că m-am spovedit la el - am simțit acea mireasmă atât de plăcută care îl înconjura pe părintele... Atunci nu m-am gândit, mi-am zis că e de la flori, dar târziu-târziu am înțeles că acea mireasmă era de la părintele.

”Avea vorba aceea dulce, moldovenească, blajină, de o blândețe extraordinară”

-Cum v-a primit Părintele Dionisie, aflând că sunteți din România, din Botoșani?
 

-Ne-a primit cu mare dragoste! Prima mea întrebare către sfinția-sa a fost dacă să vin la Sfântul Munte. Asta mă chinuia atunci, dacă să vin în Sfântul Munte. Și atunci a început părintele să vorbească despre Botoșani, auzind că sunt din Botoșani. Am plecat și eu la mănăstire cum a plecat și sfinția-sa, la 17 ani, el s-a dus la Sfântul Munte și eu la fel, la 17 ani am primit călugăria.
 

Și a început să vorbească despre Botoșani, despre oamenii din Botoșani. Despre blândețea lor, despre credința lor, despre simplitatea lor. Apoi, nimeni în viața asta nu mi-a vorbit atât de frumos despre români. Că suntem un popor român ortodox, că la noi nu s-au născut eretici care au schimbat credința, că românii sunt păstrători ai tradiției adevărate. Mi-a vorbit despre România și despre români ca și cum ar fi plecat ieri din țară. Cu atâta dragoste! Bineînțeles că a punctat și câteva lucruri care ne definesc ca neam: că nu avem dragoste unii cu alții, nu ne împăcăm, de multe ori ne trădăm unii pe alții, mai ales în fața străinilor. Dar am observat că vorbea cu durere și cu dragoste despre poporul român, dar fără să denigreze sau să ignore alte neamuri. Mai ales neamul grecesc. Dar scotea în evidență în primul rând credința ortodoxă dreaptă a românilor.
 

Apoi, după ce mi-a vorbit despre poporul român cum nu se poate mai frumos, că, uite, a fost comunismul și am rămas creștini, a spus că au și patimi, din păcate avortul, neiubirea, dar ortodoxia dreaptă și dreapta credință ne vor salva la Înfricoșătoarea Judecată dacă ne vom pocăi. Apoi a început să spună despre canoanele sfinților părinți. Că el când a venit în Sfântul Munte părinții erau foarte evlavioși și smeriți. Mi-a spus că a fost argat la chiliile grecești, nu aveau bani, nu aveau haine. Au plecat săraci din Botoșani, el și fratele lui, părintele Ghimnazie. A spus: ”părinte, am lucrat și pentru mâncare, cu ziua lucram, ca argat”. Nu spunea ca o cârtire, ci cu multă evlavie. Să păstrăm învățătura Sfinților Părinți și canoanele ortodoxe, asta voia.

(Cuviosul Dionisie Ignat de la Colciu)

-Părintele Dionisie Ignat a plecat la Domnul în 11 mai 2004. Așadar, l-ați cunoscut chiar cu un an înainte de a se săvârși din viață.

-Cu un an, da, și era plin de o bucurie duhovnicească. Tare s-a bucurat că suntem din țară, că suntem din Botoșani. El atât de mult iubea poporul român! Părintele era o pildă vie a ortodoxiei românești. La el veneau fel de fel de oameni, nu doar români sau greci, și numai văzându-l se foloseau de viața părintelui. Era un român autentic. Avea vorba aceea dulce, moldovenească, blajină, de o blândețe extraordinară. Nu vă pot spune cu câtă blândețe și delicatețe s-a aplecat Părintele Dionisie la spovedanie. Nu s-a așezat jos. Cât m-a spovedit a stat în picioare. Mai mare umilință pentru mine... Nu îți dădea impresia că nu vede, deși săracul nu vedea deloc. Era luminat de Dumnezeu.

Mi-a vorbit mult despre statornicie. Să rămânem acolo unde ne-a rânduit Dumnezeu. Că nu locul te mântuiește, ci faptele și pocăința. Apoi a spus despre Sfântul Munte, cum a cu fratele lui care era mai mare ca el. Erau mulți părinți în Sfântul Munte când a ajuns el, erau foarte evlavioși și smeriți.

”Cu siguranță Părintele Dionisie i-a vorbit Regelui despre România”

(Regele Charles al III-lea în Muntele Athos)

-Spuneți că venea multă lume la el, din toate neamurile. De Părintele Dionisie Ignat se leagă și numele actualului Rege Charles al III-lea al Marii Britanii. Se spune că Prințul Charles, pe atunci, mergea des la Părintele Dionisie, care îi vorbea foarte frumos despre România. Prințul avea mare evlavie la părintele, a fost prezent chiar și la înmormântarea Cuviosului Dionisie...
 

-Eu fiind călugăr nu m-am dus să îl întreb, nici din gura sfinției-sale nu am auzit nimic, el fiind un om cu multă smerenie și umilință. Dar sunt convins că părintele stareț al Vatopedului l-a dus pe acest rege la Părintele Dionisie. Pentru că numai privindu-i chipul, apropiindu-te, simțeai căldura Duhului Sfânt și simțeai că în fața ta nu este un om fals. Pentru că de multe ori în lumea aceasta suntem înconjurați de oameni falși, din toate privințele: falși conducători, falși profesori, falsitate peste tot, și falși călugări, bineînțeles. Părintele Dionisie era românul autentic, care iubea pe toată lumea, dar punea înainte poporul său, din care s-a născut. Și apoi călugărul ortodox care păstra cu acribie toate canoanele, le îndeplinea el şi privind la el şi tu te apucai de lucrarea duhovnicească.
 

Cu siguranţă a fost Regele la dânsul, am auzit și eu asta de la părinții care l-au cunoscut. Cu siguranță părintele i-a vorbit acestui conducător despre România. Acum este și rege, să îi dea Dumnezeu gânduri curate pentru România și sincere și să ajute să facă ce i-a spus părintele, pentru că sunt convins că Părintele Dionisie i-a spus lucruri frumoase despre poporul român. În Anglia trăiesc atâția români și sigur au nevoie de un sprijin, au nevoie de protecție. Să aibă biserici, să aibă preoți, pentru că românii se adună în jurul bisericii, acolo se roagă, acolo plâng, acolo își botează și își cunună copiii. Cu siguranță l-a văzut în viață și sigur părintele i-a vorbit despre virtuțile cu care a binecuvântat Dumnezeu poporul român. Nu cred că i-a vorbit Prințului Charles despre ale noastre neputințe ca neam. Nu era omul să își vorbească de rău poporul care l-a născut. Avea o iubire atât de mare!

”Părintele Dionisie nu a uitat nicio zi de unde a plecat, de locurile natale, de oamenii blânzi din Botoșani”

-Când vorbeam despre Părintele Cleopa, îmi spuneați că aceste acțiuni de canonizare sunt niște gesturi importante pentru noi, creștinii. Canonizarea crește evlavia poporului. Dacă se va întâmpla în 2025 canonizarea Părintelui Dionisie, a Părintelui Cleopa, schimbă acest lucru ceva în felul în care ne raportăm noi la ei ca sfinți? Îi iubim altfel, îi cunoaștem mai bine? Ce înseamnă asta pentru poporul român, pentru noi, botoșănenii?

-Sigur, cum să nu? Poporul român are nevoie de aceste călăuze duhovnicești, de aceste pilde. Sunt doi sfinți pe care i-a dăruit Botoșaniul. Părintele a trecut la cele veșnice în 2004, s-au scris cărți despre părintele și dacă va fi canonizat de Biserica Constantinopolului, biserica noastră română va recunoaște canonizarea... Și Părintele Cleopa și Părintele Dionisie au intrat în viața monahală de copii, s-au sfințit în viața monahală, L-au iubit pe Dumnezeu și niciodată nu au uitat neamul din care s-au născut ei. Se roagă pentru toată lumea, dar îndeosebi pentru cei din neamul lor. Poporul are nevoie de pilde, de oameni care au mers după Dumnezeu și au trăit în vremuri grele. Părintele Dionisie a trăit în vremuri foarte grele, a rămas orfan de tată, cu familie cu mulți copii. Nu se mergea ușor în Sfântul Munte, a muncit să facă bani pentru a ajunge acolo. Atât de mult a iubit pe Dumnezeu și pe Maica Domnului! Apoi statornicia Părintelui Dionisie, să rămâi în Sfântul Munte toată viața, spunea că nici în oraș nu ieșeau decât cu mare, mare nevoie. Erau statornici în hotărâri, statornici în credință, nu s-au îndoit niciodată. Timpuri grele, cu războaie. Părintele Cleopa a trăit războiul, comunismul...
 

Pentru tinerii de azi, pentru noi, monahii de astăzi care ne-am învățat cu multă comoditate, să avem un trai mai ușor, sigur că Părintele Dionisie și Părintele Cleopa sunt exemple demne de urmat, de statornicie în credința ortodoxă, pilde de iubire de neam. Unii se duc în străinătate și le este rușine să spună că sunt români, le este rușine să vorbească românește, uită de locul în care s-au născut. Părintele Dionisie nu a uitat nicio zi de unde a plecat, de locurile natale, de oamenii blânzi din Botoșani, de români. A văzut ce e mai bun și mai frumos la neamul românesc. Bineînțeles că a înfierat și păcatul, pentru că trebuie să spui și păcatele.

”Ținutul Botoșanilor – Betleemul Neamului Românesc”

-Aș aminti aici, alături de Părintele Ignat și de Părintele Cleopa, și pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul și pe Sfântul Onufrie de la Vorona. Aș adăuga și pe Părintele Iulian Prodromitul, pe Părintele Paisie. De curând s-a derulat o campanie la nivel național, Botoșaniul încercând să consacre denumirea ”Tărâmul sfinților”. Bucovina a câștigat competiția, dar autoritățile din Botoșani dau de înțeles că ”Tărâmul Sfinților” ar putea deveni un brand pentru județ.
 

-Este cam mult să spui Tărâmul Sfinților. Noi nu suntem în competiție cu nimeni, nici cu Bucovina, nici cu Ardealul, noi suntem români și punct. Dacă Putna este numită Ierusalimul Neamului Românesc - acolo este mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, care a fost declarat cel mai mare român -, noi putem spune Botoșani - Betleemul Neamului Românesc. Unde s-au născut atâția sfinți. Se roagă pentru noi, dar ne și responsabilizează acești sfinți.
 

-Cum ne responsabilizează pe noi, ca botoșăneni, acești sfinți?

-Pe sfinți îi urmăm, nu ne lăudăm cu ei. Ei sunt lăudați de însăși viața lor, de trăirea, de smerenia lor. Om bătrân, nevăzător, să stai în picioare și să asculți doi călugărași tineri ca noi și să nu se vadă pe chipul lui oboseală, plictiseală, dezgust! Întâlnirea cu Părintele Dionisie era aproape o întâlnire cu cineva din Rai, care avea mireasmă plăcută, care avea lumină, blândețe, dragoste desăvârșită. Asta a fost întâlnirea cu Părintele. O întâlnire care nu ai fi vrut să se termine niciodată. Nu e greșit să spunem, așadar: Ținutul Botoșanilor – Betleemul Neamului Românesc.
 

-Ce avem a învăța noi, cei de astăzi, din exemplul acestor mari părinți plecați de pe pământul Botoșanilor?
 

-Biserica Ortodoxă este biserica ortodocșilor de pretutindeni. Este mama noastră care ne primește pe toți. În Botoșani s-au născut acești mari cuvioși părinți – sunt foarte mari în fața lui Dumnezeu. Întreg poporul român este de apreciat că a rămas român, că a rămas ortodox, și fiecare vine la Dumnezeu cu virtuțile și cu lucrarea sa. Dar cele mai grave probleme ale neamului în acest moment sunt lucrurile care ne macină, observăm la tinerii de azi că nu mai doresc viață de familie, nu mai vor să aibă copii. Lipsa educației, jocurile de noroc, drogurile din licee și școli. Copiilor li se pune în mână un telefon ca să tacă din gură. Și copilul tace, dar acumulează niște lucruri pe care tu nu le poți controla. Dar acești sfinți ne-au dat nădejde că poporul român se poate ridica, că are putere și trebuie să își găsească puterea de a fi unit, de a păstra credința ortodoxă a părinților acestora și de a fi în continuare axat pe familie, pe nașterea de copii și educarea copiilor, pe credința în Dumnezeu.
 

Părintele Dionisie acolo, în Sfântul Munte, a fost pentru toate neamurile care vizitau acel loc o pildă vie de sfânt român, care a făcut cinste neamului românesc prin credința sa, prin statornicia sa, prin răbdare și prin rugăciune. Atunci când a vorbit, îmi amintesc că avea în mână metania care nu s-a oprit niciodată. Spunea Rugăciunea Inimii.