Echipa fanion a judeţului a rămas fără vechea galerie tocmai în cel mai bun moment din ultimii trei ani. Plecată de pe Municipal în timpul partidei cu FCSB din Cupa Ligii, nu a mai apărut pe arenă.
La meciul de vineri seară cu Viitorul Constanţa, zona rezervată Dark Hooligans, rebotezată de curând Ultras Nord BT, a rămas goală. Aceasta după ce liderul celor mai fanatici suporteri a primit o interdicţie pe şase luni de la jandarmi de a mai intra pe stadion. Solidari cu acesta, ceilalţi membri au refuzat să mai vină la stadion.
În schimb, vreo 25 de suporteri au luat loc grupaţi în sectorul învecinat, încurajându-şi de acolo formaţia favorită. Nu au însă bannere sau steaguri.
La cealaltă peluză, tot cam atâţia tineri, în mare parte dezbrăcaţi până la brâu, scandează aproape continuu. Facţiunea „Renegaţii” protestează la rândul său faţă de modul în care este tratată, în timp meciului afişând bannere pe care scria: „Discriminaţi şi abuzaţi”, „De doi ani noi suntem fraţi”, „La mulţi ani”.